iulie 8, 2024

Schimbare de strategie: Persoanele care au primit prima doză AstraZeneca vor putea opta pentru rapel cu alt ser

sursa foto: pixabay

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, transmite că săptămâna viitoare va fi o luată o decizie privind posibilitatea unei scheme de vaccinare heterologe, care să combine vaccinuri diferite.

În cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria, Valeriu Gheorghiţă a invocat varianta unei scheme de vaccinare heterologe, care să combine vaccinul efectuat cu prima doză de la compania AstraZeneca şi a doua doză cu un vaccin pe bază de ARN mesager.

Gheorghiță, despre certificatul verde digital: România se racordează la mecanismul european

“Este o discuţie avansată pe care o avem în momentul de faţă şi este posibil ca săptămâna viitoare să luăm o decizie finală, în baza datelor ştiinţifice noi care au fost publicate şi în baza recomandărilor comisiilor de specialitate de epidemiologie şi de sănătate publică de la nivelul Ministerului Sănătăţii”, a precizat coordonatorul campaniei de vaccinare.

El a reamintit că joi se lansează certificatul verde digital, folosit la nivel european.

“Este un demers, aşa cum a fost şi campania de vaccinare: integrat, european, prin care România se racordează, practic, la tot ce înseamnă mecanism european, încât să putem facilita libera circulaţie a oamenilor, între state, cu evitarea anumitor măsuri restrictive, făcând dovada a trei informaţii: vaccinare, testare sau vindecare”, a spus Valeriu Gheorghiţă.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.