Se vede luminița de la capătul tunelului: Alexandru Rafila anticipează finalul pandemiei
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că el crede că în acest an urgenţa de sănătate publică globală se va încheia. Rafila a explicat că există informaţii limitate în ceea ce priveşte apariţia virusului SARS CoV-2.
Întrebat la Antena 3, duminică seara, cum a apărut virusul SARS-CoV-2, Alexandru Rafila a explicat că există informaţii limitate.
“Avem informaţii limitate. China e o ţară mare, cu capabilităţi multe şi în sectorul medical şi de a trata pacienţii şi de a carantina populaţia şi de a opri transmiterea. Apropo de vulnerabilităţi, China a făcut multă politică de sănătate publică eficientă în sensul că au fost puţine cazuri. Ei au făcut vaccinarea, şi-au vaccinat majoritatea populaţiei, dar acum discutăm de o tulpină foarte transmisibilă la care măsurile de sănătate publică anterioară sunt puţin ineficiente şi există discuţii la nivelul experţilor, care nu exclud un val cu Omicron în China”, a declarat Alexandru Rafila.
Ministrul Sănătăţii a precizat că mai există mai există patru virusuri corona care produc infecţii banale şi care ar fi putut şi ele să provoace, la apariţia lor, infecţii similare cu virusul SARS CoV-2.
“Noi mai avem 4 virusuri corona care produc infecţii banale în momentul de faţă. E posibil, la vremea lor, când au apărut, să fi produs infecţii similare cu acest nou corona, nu ştim pentru că nu am avut instrumentele în istorie să verificăm aşa ceva. Acum ne aflăm într-o situaţie în care gradul de cunoaştere ar putea să permită răspunsuri la întrebări”, a declarat Alexandru Rafila.
Întrebat, de asemenea, când crede că se va încheia pandemia de COVID-19, ministrul Sănătăţii a precizat că anul 2022 va fi cel în care urgenţa de sănătate publică se va încheia.
“Cred că anul 2022 va fi anul în care urgenţa de sănătate publică globală se va încheia”, a afirmat Rafila.