Semnal de alarmă tras de specialiști: Număr crescut de pacienţi cu ateroscleroză, principala cauză de producere a unui infarct miocardic
Medicii de la Spitalul Clinic CF Timişoara atrag atenţia că arteroscleroza este principala afecţiune care duce la producerea unui infarct miocardic sau a unui accident vascular. Boala, care are ca factori de risc vârsta, sexul masculin, obezitatea, ereditatea, sedentarismul, hipertensiunea arterială sau diabetul zaharat, se manifestă prin îngroşarea peretelui arterial, împiedicând astfel circulaţia sângelui dinspre inimă spre celelalte organe.
Potrivit unui comunicat de presă, de miercuri, al Spitalului Clinic CF Timişoara, ateroscleroza se poate dezvolta atât la nivelul vaselor mari, cât şi la nivelul vaselor mici, conducând la afectarea, în principal, a organelor ţintă precum cord, creier, rinichi, dar şi artere periferice.
”Se spune că ateroscleroza este o boală a bătrâneţii. Din păcate, din ce în ce mai multe persoane de vârstă activă, de până în 50 de ani, dezvoltă o asemenea afecţiune. Iar una dintre cauzele care contribuie la scăderea vârstei de debut este alimentaţia nesănătoasă, bogată în grăsimi şi carbohidraţi, care duce la obezitate. Iar, de cele mai multe ori, obezitatea este legată de sedentarism. Astfel, se creează premiza formării şi depunerii unor depozite de grăsime, denumite ateroame în literatura de specialitate, pe peretele interior al arterelor, îngustându-le. În timp, depozitele cresc până ajung să blocheze complet vasul de sânge. Hipertensiunea arterială şi fumatul sunt alţi doi factori care contribuie la dezvoltarea aterosclerozei”, a declarat conf. dr. Stela Iurciuc, medic cardiolog primar – manager la Spitalul Clinic CF Timişoara.
Conform sursei citate, ateroscleroza este asimptomatică până în momentul în care leziunile produc efecte asupra fluxului de sânge. Practic, până începe blocarea vaselor. Printre manifestările clinice se numără angina pectorală (durerea în piept), durerea în braţul stâng, picior, dificultăţile de respiraţie, oboseala, starea de confuzie, pierderea funcţiilor motorii sau senzoriale, dificultăţile de vorbire sau vorbirea neclară, chiar pierderea vederii la un singur ochi. Iar efectele imediate pot fi atacul cerebral, infarctul miocardic acut ori atacul ischemic tranzitor.
În cadrul cabinetelor de cardiologie din Ambulatoriul Spitalului Clinic CF Timişoara pot fi făcute o serie de investigaţii neinvazive pentru diagnosticarea aterosclerozei.
“Este important de măsurat indicele gleznă-braţ, care este uşor de efectuat şi indicat la toţi pacienţii cu risc de boală aterosclerotică. Electrocardiograma de repaus este o altă investigaţie care ne poate oferi informaţii necesare stabilirii unui diagnostic, întrucât poate evalua activitatea electrică a inimii pentru identificare anumitor zone cu flux redus de sânge. De asemenea, angio CT-ul permite vizualizarea arterelor cu ajutorul computerului tomograf. Nu în ultimul rând, analizele de sânge care arată nivelul de colesterol, LDL-colesterol, HDL-colesterol, trigliceridele, Proteina C reactivă înalt sensibilă şi fibrinogenul. Medicii din Ambulatoriul Spitalului Clinic CF Timişoara eliberează bilete de trimitere către investigaţii paraclinice de laborator. Există şi alte investigaţii, dar care se realizează, de obicei, în compartimentele specializate de cardiologie. Vorbim de Eco Doppler periferic, angiocoronarografie clasică, RMN cardiac sau angio-RMN. Toate acestea sunt însă precedate de un consult cardiologic”, a adăugat conf. dr. Stela Iurciuc.
Este important ca pacienţii cu ateroscleroză să efectueze controale regulate pentru a evalua progresia bolii, tensiunea arterială şi alţi factori de risc cardiovascular, mai transmit medicii de la Spitalul Clinic CF Timişoara.