aprilie 24, 2024

Peste 430 de cazuri noi de Covid și un deces, în ultimele 24 de ore

sursa foto: pixabay

Peste 430 de cazuri noi de Covid și un deces la un pacient confirmat cu noul coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore, a anunțat miercuri Ministerul Sănătății.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 434 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 57 mai puțin față de ziua anterioară. 54 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 45 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 615, cu 17 mai puțin față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 87 persoane, cu 9 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 87 pacienți internați la ATI, 80 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 37 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 2 mai puțin decât în ziua anterioară.

Până miercuri, 65.664 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat.

În ultimele 24 de ore a fost raportat de către INSP un deces (bărbat), fără decese raportate anterior intervalului de referință.

Decesul a fost înregistrat la categoria de vârstă peste 80 de ani. Pacientul care a decedat avea comorbidități și nu era vaccinat.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.