februarie 29, 2024

OMS recomandă pastila Merck, în anumite condiții

sursa foto: pixabay

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recomandat pastila anti-COVID-19 de la grupul farmaceutic american Merck (MSD) pentru pacienţii cu forme uşoare de COVID-19, dar care prezintă un risc ridicat de spitalizare, în special persoane în vârstă, informează joi AFP.

Acest tratament, numit Molnupiravir, este un antiviral care trebuie administrat imediat după apariţia simptomelor, timp de cinci zile, pentru a preveni replicarea virusului.

Este recomandat “pacienţilor cu COVID-19 non-sever, care prezintă riscul cel mai ridicat de spitalizare”, a declarat miercuri un grup internaţional de experţi internaţionali din cadrul OMS în British Medical Journal (BMJ).

Aceşti pacienţi care prezintă risc de spitalizare sunt cei nevaccinaţi, vârstnici, imunocompromişi sau cei care suferă de boli cronice.

Pe de altă parte, “pacienţii tineri şi sănătoşi, inclusiv copiii şi femeile însărcinate şi care alăptează” nu ar trebui să ia acest tratament, consideră grupul OMS.

Grecia relaxează restricțiile – Fără mască în spațiile deschise

Această recomandare se bazează pe date noi din şase studii controlate randomizate care au implicat 4.796 de pacienţi, cel mai mare set de date cu privire la acest medicament de până în prezent, a detaliat OMS într-un comunicat.

Rezultatele acestor studii sugerează că Molnupiravir reduce riscul de internare în spital (cu 43 mai puţine internări la 1.000 de pacienţi cu risc ridicat) şi perioada până la dispariţia simptomelor (în medie, mai puţin cu 3,4 zile).

Rezultatele indică un efect slab asupra mortalităţii (cu 6 mai puţine decese la 1.000 de pacienţi).

Grupul OMS recunoaşte că problemele asociate costului şi disponibilităţii asociate Molnupiravir pot îngreuna accesul în ţările cu venituri reduse şi medii şi pot exacerba inechităţile în materie de sănătate.

Experţii recomandă, de asemenea, un tratament care combină anticorpii monoclonali ai Regeneron (Casirivimab şi Imdevimab) doar pentru persoanele cărora li s-a confirmat că nu au fost infectate cu varianta Omicron. Aceşti anticorpi s-au dovedit ineficienţi împotriva acestei variante.

Molnupiravir este singura pastilă anti-COVID-19, pe lângă antiviralul cu administrare orală Paxlovid de la compania farmaceutică americană Pfizer. Însă, tratamentul Merck ridică mai multe îngrijorări decât acesta din urmă în ceea ce priveşte efectele secundare, notează AFP. Agenţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Statele Unite, de exemplu, nu l-a autorizat pentru persoanele sub 18 ani deoarece ar putea afecta dezvoltarea oaselor şi cartilajelor.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.