februarie 22, 2024

‘O să fii surprins’. Greșeala pe care o faci când prepari cafeaua și ceaiul

sursa foto: pixabay

Medicul Mihaela Bilic a explicat care este diferența între cafea și ceai și de ce procesul prin care sunt preparate este atât de important.

”Bine de știut: ceaiul se infuzează mult, iar cafeaua puțin.

Deși au nume diferite, teina din ceai și cafeina din cafea sunt de fapt una și aceeași substanță: trimetilxantina, un alcaloid cu efect stimulant pentru sistemul nervos și cardiovascular. Doi chimiști diferiți le-au descoperit și le-au denumit la diferență de 10 ani, pe la 1800.

Deși molecula este aceeași, concentrația diferă de la o băutură la alta: cafeaua conține de 2-5 ori mai multă substanță activă decât ceaiul. În ceai există taninuri care se leagă de teină/cafeină și îi întârzie absorbția, deci efectul stimulant va fi moderat ca intensitate și va dura 3-6 ore. În schimb cafeaua are un efect tonic rapid, de intensitate crescută, pe o durată de 2-3 ore.

Cum se prepară

Metoda de preparare influențează și ea concentrația de teină/cafeină:

  • un ceai infuzat sub 2 minute va avea un efect stimulant mai puternic, efect care diminuă dacă infuzia este prelungită (taninurile blochează teina)
  • cafeaua scurtă (ristretto) are un conținut mai mic de cafeină față de un expresso lung, în care timpul de contact dintre apă și cafea este prelungit.

Raportat la 100 ml lichid, un expresso conține 130 mg cafeină, un ceai 20 mg, iar o cafea filtru/instant 50 mg. Raportat la porție, o ceașcă de ceai sau o cafea expresso conțin în medie 30 mg, iar o cană de cafea filtru 80 mg.

Câtă cafeină putem consuma zilnic

Depinde de toleranță și bolile asociate, doza medie este de 200 mg, iar cea maximă de 400 mg…greu de atins.

Formulă de calcul: greutatea X 6 = doza maximă admisă, ceea ce înseamnă 300mg cafeină/zi pentru o persoană de 50 kg.

O să fiți surprinși, avem doar beneficii dacă consumăm zilnic 2-3 cești de cafea.”, scrie medicul Mihaela Bilic pe o rețea socială.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.