decembrie 12, 2024

Medic: Dacă nu ştiţi cum arată iadul, mergeţi în UPU şi o să-l vedeţi

sursa foto: pixabay

Medicul Amin Zahra de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara a transmis un nu mesaj în care vorbeşte despre dimensiunea valului patru: ”Dacă nu ştiţi cum arată iadul, mergeţi în UPU şi o să-l vedeţi. Totul este blocat, tot ce poţi să vezi sunt măşti şi butelii de oxigen”. Medicul a rămas marcat de imaginea unui cuplu care împărţea aceeaşi mască de oxigen.

”Dacă nu ştiţi cum arată iadul, mergeţi în UPU şi o să-l vedeţi! După garda de ieri, am rămas cu o amintire pe care nu am cum să o uit prea curând…Este imaginea unui cuplu aflat în UPU, care împărţea aceeaşi mască de oxigen”, a scris medicul Amin Zahra pe Facebook.

Acesta afirmă că totul este blocat, tot ce poţi să vezi sunt măşti şi butelii de oxigen.

Liderul protestelor anti-vaccin din Zalău a făcut COVID: Îmi pare rău că nu m-am vaccinat

”Dacă prin tot haosul acela reuşeşti să ai contact vizual cu un coleg, tot ce poţi să citeşti în ochii lui este pe lângă oboseala tot mai accentuată, neputinţa! Încă nu este târziu să ne daţi şi voi o mână de ajutor”, a mai transmis medicul.

Acesta face un apel la vaccinare: ”Dacă ţii la sănătatea ta şi vreţi să scăpăm din acest iad, în care ne aflam cu toţii, uite ce trebuie să faci:

1. Îţi faci un test rapid sau PCR şi te asiguri că nu ai simptome, că eşti negativ.

2. Îţi faci şi o programare la un centru de vaccinare şi încerci să intri în contact cu cât mai puţine persoane, până îţi faci vaccinul, chiar şi după”, a mai scris medicul.

În finalul mesajului, doctorul transmite: ”România trezeşte-te”.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, marţi, cel mai mare bilanţ zilnic de la debutul pandemiei: 15.037de noi cazuri de infectare cu coronavirus.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.