octombrie 6, 2024

Guvernul desființează centrele de vaccinare împotriva COVID

sursa foto: pixabay

Guvernul Nicolae Ciucă discută, în ședința de miercuri, o Ordonanță de Urgență care prevede încetarea activității centrelor de vaccinare și trecerea vaccinării anti-COVID în sarcina medicilor de familie.

„Centrele de vaccinare împotriva COVID-19 organizate, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 15 ianuarie 2021, cu modificările şi completările ulterioare, în alte locaţii decât cele din cadrul unităţilor sanitare publice cu paturi își încetează activitatea în termen de maxim 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe”, se arată în proiectul de OUG.

„Începând cu data de 1 iulie 2022 activitatea de vaccinare împotriva COVID 19 se realizează exclusiv prin cabinetele de asistenţă medicală primară organizate conform prevederilor OUG 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, republicată, în cadrul programului naţional de vaccinare derulat de Ministerul Sănătăţii”, mai prevede actul normativ aflat pe masa Guvernului.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.