februarie 29, 2024

Bill Gates, avertisment dur despre OMICRON: ‘Este posibil să intrăm în cea mai gravă parte a pandemiei’

sursa foto: digi24

Miliardarul Bill Gates a anunţat, în mai multe mesaje publicate pe Twitter, că plănuieşte să îşi anuleze mare parte din planurile pentru sărbători şi a avertizat că Statele Unite ar putea intra în „cea mai gravă parte a pandemiei”.

Co-fondatorul Microsoft a afirmat că tulpina Omicron se răspândeşte mai repede ca oricare alt virus din istorie şi că marea necunoscută rămâne – cât de gravă poate fi boala provocată de Omicron.

„Trebuie să o luăm în serios până ce vom şti mai multe despre ea. Chiar dacă este pe jumătate la fel de gravă ca Delta, va fi cea mai gravă creştere pe care am văzut-o până acum pentru că este atât de infecţioasă”, a spus Gates, potrivit CNN.

SUA au autorizat pilula antivirală Paxlovid, primul tratament oral anti-COVID ce poate fi administrat la domiciliu

El se aşteaptă ca valul de infectări să dureze trei luni în Statele Unite.

„Aceste câteva luni ar putea fi rele, dar totuşi cred că dacă facem paşii corecţi pandemia s-ar putea încheia în 2022”, a adăugat.

În Statele Unite au fost înregistrate în medie, în ultima săptămână, 148.000 de noi cazuri de Covid-19, cu 23% mai multe decât în intervalul anterior şi similar nivelului de la jumătatea lunii septembrie, potrivit datelor Johns Hopkins University.

Mai mult de 69.700 de pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 se aflau miercuri internaţi în spitalele din SUA.

În ultima săptămână, în SUA au fost înregistrate zilnic, în medie, 1.324 de decese asociate Covid-19, cu 11% mai multe decât în săptămâna anterioară, potrivit aceleiaşi universităţi.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.