iulie 12, 2024

Autoritățile se pregătesc deja de valul 5. Cseke Attila: ‘Spitalele au 10 zile să decidă’

sursa foto: facebook

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a anunțat că spitalele au 10 zile la dispoziție să se hotărască dacă vor trata sau nu pacienți exclusiv COVID-19. De asemenea, acesta a precizat că este important să începem pregătirea pentru valul 5.

”Din ziua de vineri, săptămâna trecută, au obligația, dar și libertatea de a analiza situația punctual, pe fiecare unitate sanitară, și în cazul în care consideră că este nevoie de prioritizarea internărilor și a intervențiilor chirurgicale, atunci pot să păstreze spitalul respectiv numai pe internări COVID.

În cazul în care consideră că nu mai sunt atâția pacienți, situațiile diferă totuși de la un spital la altul, atunci pot să înceapă să primească și pacienți non-COVID. Această decizie a fost comunicată spitalelor de la sfârșitul săptămânii trecute. Fiecare spital va face această proprie analiză.

Boosterul, eficienţă foarte ridicată în faţa formelor severe de COVID. Când estimează MedLife valul 5

Știți că am avut solicitări de la spitale care doreau să prelungească acel termen care expira vineri, pentru a fi numai exclusiv COVID. În situații diferite, este dreptul lor astăzi și am prevăzut și un termen de maxim 10 zile până când, cel puțin în această faxă, spitalele pot să păstreze, dacă decid așa, să fie exclusiv COVID.

(…) Ceea ce este astăzi pentru noi important este de a ne pregăti chiar din ziua de astăzi pentru următorul val, care va veni în mod cert”, a declarat Cseke Attila.

Ministrul interimar al Sănătății, care va părăsi această funcție în doar câteva zile, transmite faptul că cel mai important în acest moment este să ne vaccinăm: ”Toate celelalte lucruri pe care le face Ministerul Sănătății sunt deja pe partea de tratament medical”.

”Voi spune foarte clar și DSP-urilor că trebuie să avem termene mult mai scurte pentru a ajunge la acest plan de reziliență de paturi, adică să avem posibilitatea în sistem să ajungem la numărul maxim de paturi mult mai rapid decât am ajuns în valul 4.

De asemenea, în ceea ce privește asigurarea de medicamente trebuie să vă spun că, astăzi, pe medicamentele pe care le achiziționează Ministerul Sănătății, există stoc suficient”, a mai spus Cseke Attila.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.