Valeriu Gheorghiță: ‘Datele din viața reală arată că riscul de reinfectare cu Omicron este de 5-10 ori mai mare’
Medicul Valeriu Gheorghiţă afirmă că “datele din viaţa reală” arată că vaccinarea anti-COVID „are o eficienţă mult redusă faţă de protecţia împotriva infecţiei”, însă vaccinarea reduce numărul celor care ajung să ia tratament antiviral, pe al celor care ajung internaţi la spital, dar şi numărul deceselor. Riscul de reinfectare al celor trecuţi prin boală este, în cazul variantei Omicron, de cinci până la zece ori mai mare decât în cazul variantei Delta.
“Deşi sunt încă preliminare, datele din viaţa reală ne arată că în momentul de faţă vaccinarea împotriva COVID-19 are o eficienţă mult redusă faţă de protecţia împotriva infecţiei, incluzând aici şi cazuri asimptomatice şi faţă de cazurile simptomatice, însă cu toate acestea se menţine o protecţie ridicată faţă se spitalizare, faţă de formele severe şi faţă de decese, cu atât mai mult cu cât administrarea dozei de booster creşte foarte mult protecţia atât faţă de infecţie pentru boala simptomatică, cât şi faţă de spitalizare şi deces. Ca atare, deşi ne aşteptăm ca doar impactul vaccinării asupra transmiterii să fie mult mai diminuat în momentul de faţă, comparativ cu impactul pe care îl avea faţă de variantele anterioare, vaccinarea cu schemă primară a persoanelor încă nevaccinate şi administrarea dozei de booster la cei care sunt eligibili rămâne o prioritate pentru că în felul acesta vom reduce numărul de persoane care vor avea nevoie de tratament antiviral, care vor avea nevoie de spitalizare, care vor avea nevoie de internare în terapie intensivă”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă, miercuri după-amiază, după şedinţa de Guvern.
Un nou semnal de alarmă privind Omicron: Ideea că totul va fi bine este iresponsabilă
Gheorghiţă a precizat că varianta Omicron are un risc de reinfecţie a celor care au trecut prin boală de 5 până la 10 ori mai mare decât varianta Delta, în primele 6 luni de la boală, în timp ce pacienţii trecuţi prin boală şi vaccinaţi beneficiază de “un nivel foarte ridicat de protecţie”.
Invocând date recente publicate în Danemarca, medicul a arătat că persoanele vaccinate şi cu doza booster au susceptibilitate faţă de varianta Omicron de două ori mai redusă faţă de cei care au schema primară de vaccinare, iar transmisibilitatea de la persoanele cu booster către contacţi a variantei Omicron este mult redusă.
Acesta a mai spus că infecţiozitatea variantei Omicron este de trei-patru ori mai mare decât în cazul variantei anterioare, Delta.
“Dacă în câteva zile noi avem o creştere de patru ori a numărului de cazuri, asta foarte probabil arată o intensificare a transmiterii comunitare a variantei Omicron, inclusiv în România, iar din acest punct de vedere toate datele ne arată că timpul de dedublare a cazurilor este de circa două-trei zile, pentru că perioada de incubaţie este mai scurtă”, a mai afirmat medicul.