noiembrie 10, 2024

Un copil din 10 a rămas cu simptome după recuperarea de la COVID în Israel

sursa foto: pixabay

Un copil din 10 a rămas cu simptome după recuperarea de la COVID-19 în Israel. Totuși, numărul a scăzut cu mai mult de jumătate odată cu trecerea lunilor, a arătat un sondaj al Ministerului Sănătăţii din Israel.

Formele severe ale COVID 19 îi afectează în special pe adulţi, dar există o lipsă de date despre impactul virusului asupra tinerilor, care par să fie mai puţin afectați de complicaţiile grave, a spus Ministerul Sănătății.

REVOLUȚIONAR Test de sânge care poate detecta 50 de tipuri de cancer. Cercetătorii demarează studiul

În iunie, reprezentanții ministerului au efectuat un sondaj telefonic în rândul a 13.834 de părinţi ai copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 18 ani care şi-au revenit după COVID-19, întrebând dacă tinerii au simptome persistente, inclusiv probleme de respiraţie, letargie şi pierderea mirosului şi a gustului, potrivit Reuters.

Ministerul a declarat că 11,2% dintre copii au prezentat unele simptome după recuperare. Cifra a scăzut la 1,8%-4,6% la şase luni de la boala acută, copiii mai mari fiind cei care au suferit cel mai mult, pe termen lung.

Sondajul a fost realizat în perioada în care israelienii de 12-15 ani deveneau eligibili pentru vaccinare. Israelul le-a permis tinerilor de 16-18 ani să se vaccineze cu câteva luni mai devreme.

Un sondaj britanic recent arată că un copil din şapte poate avea simptome legate de coronavirus după câteva luni de la testarea pozitivă pentru COVID-19.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.