decembrie 10, 2024

OMS anunţă că a încheiat cu succes prima fază a vaccinării antipolio în centrul Fâşia Gaza

sursa foto: pixabay

Prima fază a campaniei de vaccinare antipolio în Fâşia Gaza s-a încheiat cu succes şi a permis administrarea unei prime doze unui număr de aproape 200.000 de copii în centrul enclavei palestiniene, anunţă Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează AFP, conform news.ro.

Boala s-a răspândit într-o Fâşie Gaza în ruine, în care majoritatea celor 2,4 milioane de locuitori au fost obligaţi să fugă din propriile case din calea ofensivei israeliene şi să refugieze adesea în locuri înghesuite şi insalubre.

După descoperirea primului caz de poliomielită în Fâşia Gaza din ultimii 25 de ani, o campanie la scară mare a început duminică, după ce primele vaccinări au avut loc sâmbătă, pe timpul unot ”pauze umanitare” în confruntările armate.

Operaţiunea vizează vaccinarea a peste 640.000 de copii în teritoriul asediat şi devastat de aproape 11 luni de război, iar prima fază – în centrul enclavei – a vaccinat 187.000 de copii, potrivit OMS.

”Suntem recunoscători angajamentului tuturor familiilor, profesioniştilor din sănătate şi vaccinatorilor care au făcut din această fază a campaniei un succes, în pofida condiţiilor rele din Fâşia Gaza”, a salutat miercuri pe X directorul OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus.

”Cerem ca oauzele umanitare să continue să fie respectate. Vom continua să îndemnăm la un armistiţiu”, cere el.

OMS a estimat că urma să vaccineze aproape 157.000 de copii în vârstă de până la zece ani în centrul Fâşiei Gaza, după care a recunoscut că ”probabil a subestimat populaţia care se află în aceste zone”.

Peste 500 de echipe – în total aproape 2.200 de profesionişti în domeniul sănătăţii şi lucrători sociali – au participat la această operaţiune.

Vaccinurile au fost administrate în 143 de locuri.

Campania la scară mare s-a încheiat în centrul Fâşiei Gaza, însă OMS anunţă că vaccinări continuă în patru  instituţii de sănătate în următoarele zile, ”pentru a se asigura că niciun copil din zonă nu a fost uitat”.

OMS urmează să înceapă joi altă operaţiune de vaccinare – de această dată în sudul Fâşiei Gaza -, unde estimează că urmează să vaccineze 340.000 de copii în patriu zile.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.