noiembrie 3, 2024

Noua conducere a Colegiului Medicilor din România validată. Cătălina Poiană: ‘Ne aşteaptă un drum ce nu o să fie uşor’

sursa foto: 360 medical

Prof. univ. dr. Cătălina Poiană, medic primar endocrinolog la Institutul Naţional de Endocrinologie “C.I. Parhon”, a fost aleasă preşedinte al Biroului Executiv al Colegiului Medicilor din România (CMR), pentru mandatul 2024 – 2028.

Alegerea preşedintelui şi a celorlalţi membri ai Biroului Executiv a avut loc, conform regulamentului electoral, în cadrul şedinţei reprezentanţilor noului Consiliu Naţional al Colegiului Medicilor din România, iar validarea a venit vineri, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

La alegerile desfăşurate în cadrul Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB) pentru desemnarea reprezentanţilor în Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor din România (CN CMR), prof. univ. dr. Cătălina Poiană a obţinut cel mai mare număr de voturi, fiind urmată de prof. univ. dr. Şerban Bubenek şi de dr. Cosmin Alexandrescu, ceilalţi doi reprezentanţi ai CMMB în Consiliul Naţional al CMR.

“Avem responsabilitatea de a reprezenta cu onoare colegii medici şi de a apăra cu demnitate şi fermitate profesia medicală. Ne aşteaptă un drum ce nu o să fie uşor, un drum în care trebuie să avem obiective comune, proiecte cuantificabile, prin care să obţinem implementarea unor măsuri care să îmbunătăţească activitatea medicilor şi să dezvolte profesia medicală în România. Trebuie să consolidăm şi să dezvoltăm rolul Colegiului în relaţia cu autorităţile, vocea medicului trebuie să fie consultată şi ascultată pe probleme ce ţin de profesia medicală. Respectul pentru medici, respectul pentru pacienţi trebuie să reprezinte o direcţie pe care să o atingem de ambele părţi. Medicul trebuie să se bucure de respectul comunităţii ca urmare a activităţii pe care o desfăşoară. România are nevoie de medici bine pregătiţi, de medici performanţi şi empatici, de medici care să contribuie la un efort comun pentru dezvoltarea sistemului medical românesc”, a declarat Cătălina Poiană, potrivit comunicatului.

Prof. univ. dr. Cătălina Poiană a subliniat şi necesitatea accelerării şi a redefinirii reformei instituţionale a CMR.

Conform planului de management, prof. univ. dr. Cătălina Poiană îşi propune să transforme Colegiul Medicilor din România într-o instituţie modernă, prin performanţă şi abordare, cu activităţi care trebuie să contribuie la dezvoltarea profesiei medicale şi a activităţii medicului, precum şi la îmbunătăţirea continuă a sistemului medical românesc, se mai arată în comunicat.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.