octombrie 4, 2024

Lista spitalelor unde vor funcţiona cele 14 centre de evaluare pentru pacienţii cu forme uşoare şi medii de COVID

sursa foto: pixabay

Şefa DSP Bucureşti Oana Nicolescu a explicat News.ro unde anume vor fi cele 14 centre de evaluare destinate pacienţilor cu forme medii de COVID-19, ce personal medical se va ocupa de evaluarea pacienţilor şi ce fel de tratamente vor putea fi administrate în aceste centre.

Lista cuprinde 14 spitale mari din Capitală: Spitalul de Boli Infecţioase Matei Balş, Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, Spitalul Sfântul Ioan, Spitalul Universitar, Spitalul Colţea, Spitalul Cantacuzino, Spitalul Colentina, Spitalul Nicolae Malaxa, Spitalul Carol Davila, Spitalul Sfântul Ştefan, Spitalul Sfânta Maria, Spitalul Victor Babeş, locaţia din Pipera, Spitalul Th. Burghele, Spitalul Dimitrie Gerota.

„Acoperă absolut toate sectoarele din Bucureşti, ne dorim în timpul cel mai scurt să le avizăm, bineînţeles trebuie să depună o documentaţie minimă pentru această avizare, o aşteptăm în cursul acestei zile, deja aşteptăm Balşul, vor face acest lucru în cursul zilei de astăzi, noi le-am trimis inclusiv informaţii referitoare la ce ar trebui să cuprindă acest dosar, dar nu sunt documente foarte sofisticate, sunt cele pe care le folosim în mod uzual pentru autorizare temporară”, relatează şefa DSP Bucureşti..

Centrele de evaluare, destinate cu predilecţie pacienţilor cu forme medii de boală

Până în acest moment la nivel de Bucureşti avem un număr de 14 centre de evaluare, ce ne dorim cu aceste centre este ca ele să fie cu predilecţie pentru pacienţii pozitivi cu forme medii boală, şi care au factori de risc. De ce ne dorim acest lucru, pentru ca aceştia ar trebui de urgenţă evaluaţi astfel încât să vedem dacă sunt eligibili pentru tratamentul antiviral sau cu anticorpi monoclonali.

Cercetători italieni: Lipsa unei enzime poate provoca Scleroza laterală amiotrofică

Am văzut din valurile anterioare că aceşti pacienţi stau destul de mult timp acasă sau faptul că la urgenţe primiri era un număr substanţial de mare de persoane, ei au avut destul de mult de suferit motiv pentru care prin aceste centre dorim să le facem mult mai util acest tratament”, a explicat pentru News.ro Dr. Oana Nicolescu, şeful DSP Bucureşti.

Noile centre de evaluare pentru COVID-19, menite să degreveze Unităţile de Primiri Urgenţe şi să-i ajute pe pacienţii non-covid să primească la timp îngrijirea medicală şi tratamentele

„Pe altă parte, ne dorim totodată să degrevăm într-adevăr aceste UPU-ri, astfel încât şi pacienţii care sunt non covid să reuşească atunci când au nevoie să aibă parte de cea mai bună procedură care este necesară la momentul respectiv, de asemenea aceste centre vor funcţiona pe baza unui aviz emis de către noi, un aviz temporar de funcţionare, decontarea se face prin Casa de Asigurări care a dat toate precizările necesare pe acest subiect.

Este important, ca noutate în momentul de faţă că de această dată pacientul pozitiv are posibilitatea fie de a merge la medicul de familie, pentru testare, evaluare, dacă vorbim de forme uşoare şi asimptomatice, în a doua etapă poate să meargă la acest centru de evaluare, iar în a treia etapă poate să meargă la spital dacă a fost evaluat şi starea lui de sănătate este pusă în pericol şi are nevoie de spitalizare într-adevăr”, a precizat Dr. Nicolescu.

Ce criterii trebuie să îndeplinească cele 14 centre de evaluare din Capitală şi ce personal medical le va deservi

„Aceste centre vor fi asimilate centrelor de spitalizare de zi, de ce punem un accent deosebit, adică să aibă şi paturi pentru că ne dorim ca tratamentul cu anticorpi monoclonali să se relizeze în aceste centre de evaluare. Ca personal, dacă vorbim de o evaluare, o evaluare minimă, o biochimie, o radiografie pulmonară, aceasta poate fi realizată de orice medic specialist. Sunt medici care sunt în acele spitale menţionate mai sus. Bineînţeles că medicii din centrele respective, fie că vorbim despre un medic de familie care a făcut o evaluare şi consideră că este necesar să facă şi suplimentar un alt control, o altă evaluare pe partea de cardiologie, automat cu siguranţă în spitalul respectiv va exista şi această posibilitate de a face suplimentar această evaluare, pentru că vor exista pacienţi cu factor de risc.

Nu este nevoie de bilet de trimitere pentru cei care vin la aceste centre”, a explicat Dr. Oana Nicolescu.

DSP Bucureşti merge pe ideea circuitelor covid şi non covid în fiecare spital. Cu toate acestea, sunt spitale care rămân exclusiv covid pentru că în acestea nu pot fi realizate circuite mixte. Spitalul Malaxa este printre ele.

„În momentul de faţă se merge pe ideea de a exista circuite covid şi non covid în fiecare spital tocmai mergând pe considerentul să dăm posibilitatea şi celor non covid pentru a avea parte de cele mai bune evaluări pe partea respectivă.

Previziuni îmbucurătoare: ‘După valul Omicron urmează o perioadă de liniște, o apropiere de viața normală’

Dar în momentul de faţă sunt într-adevăr la nivel de Bucureşti spitale care sunt dedicate exclusiv covid pentru că circuitele nu le permit covid şi non covid. De exemplu, la Malaxa, unde am avut opţiunea fie să rămână covid, fie non covid, pentru că nu le permite infrastructura de a realiza aceste circuite covid şi non covid. În momentul de faţă Malaxa rămâne exclusiv covid.

Pe ambulatoriul respectiv  existent acolo ştiu că noi l-am făcut pe circuit verde astfel încât într-adevăr pacienţii care sunt cu diabet să reuşească să meargă să-şi ia reţetele, până nu primim toate documentele necesare, pentru că am văzut că ei s-au înscris pentru centre de evaluare, nu ştiu unde au gândit realizarea acestui centru.

Unde s-au îndreptat pacienţii care se tratau înainte la Spitalul Sfântul Ioan din Capitală, acum exclusiv covid

Sunt destul de multe spitale pentru că, în timp, vorbim de aproape al doilea an, cu siguranţă pacienţii s-au îndreptat către celelalte spitale. La Sfântul Ioan există un ambulatoriu de specialitate care în momentul de faţă a fost închis pentru că, la fel, nu am reuşit să realizăm acele circuite covid şi non covid, acolo vom face acest centru de evaluare, chiar s-a pretat pentru realizarea lui, astfel încât poate să devină operaţional inclusiv şi ambulatoriul de specialitate, ca şi centru de evaluare.

Pacienţii care se tratau acolo pot merge la Spitalul Militar, Universitar, Floreasca, Carol Davila, au avut unde să se îndrepte.

Elementul de noutate sunt aceste centre de evaluare, repet, pentru pacienţii cu forme medii de boală şi cu factori de risc, de ce pun un accent deosebit, pentru că ei sunt cei care ne-au arătat că au stat foarte mult acasă şi au ajuns pe terapie intensivă şi nu ne mai dorim acest lucru.

Este important să ştim ca la cea mai mică simptomatologie să sunăm medicul de familie, pentru că el are în momentul de faţă posibilitatea de testare şi de evaluare, încă o dată se vede o implicare extraordinar de bună a medicilor de familie în gestionarea acestei pandemii, eu nu vreau decât să le mulţumesc pentru că în continuare ne susţin necondiţionat”, a explicat şeful DSP Bucureşti.

Dr. Oana Nicolescu, despre utilizarea măştilor în contextul valului Omicron

„Noutatea o face fapul că, dacă până acum aveam voie cu orice tip de mască, acum s-a considerat în actualul val cu actualul Omicron că cea mai bună modalitate din punct de vedere al măştii este cea chirurgicală sau superioară, următoarea fiind FFP2”.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.