Cseke Attila, tăios către șefii DSP: ‘Nu mă interesează cifre pe hârtie. Vreau să mergeţi să verificaţi în spitale’
Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătăţii, a solicitat reprezentanţilor direcţiilor de sănătate publică ca, în această perioadă, să pună în aplicare planurile de rezilienţă care au fost asumate la nivelul fiecărui judeţ. ”Nu mă interesează cifre pe hârtie. Vreau să mergeţi să verificaţi în spitale astfel încât tot ce raportaţi să fie real”, le-a transmis ministrul.
”Ministrul interimar al Sănătăţii a susţinut prima videoconferinţă online cu reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică din teritoriu la care au mai participat secretarii de stat Levente Vass şi Andrei Baciu, dar şi conducerea departamentului de asistenţă medicală din cadrul Ministerului Sănătăţii şi reprezentantul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Au fost discutate aspecte legate de pregătirea sistemului sanitar pentru valul IV pandemic”, anunţă MS.
Cseke Attila i-a asigurat pe directorii direcţiilor de sănătate publică de întregul sprijin în perioada mandatului său interimar şi le-a solicitat să acţioneze cu responsabilitate şi solidaritate.
“Mesajul meu către dumneavoastră vreau să fie clar. În pandemie trebuie acţionat, mai mult ca oricând, cu responsabilitate şi solidaritate. Nu vreau ca pacienţii dintr-un judeţ să fie refuzaţi şi să nu fie trataţi în alt judeţ. De asemenea, nu mă interesează cifre pe hârtie. Vreau să mergeţi să verificaţi în spitale astfel încât tot ce raportaţi să fie real” , a declarat ministrul interimar Cseke Attila în prima videoconferinţă cu direcţiile de sănătate publică.
În perioada următoare, direcţiile de sănătate publică vor trece la creşterea numărului de paturi funcţionale în secţiile de terapie intensivă ale unităţilor sanitare, conform planurilor de rezilienţă. De asemenea, ministrul interimar al Sănătăţii le-a solicitat să identifice personalul medical care să deservească aceste paturi suplimentare pentru ca să fie transferat de către reprezentaţii DSU.
Mai mult, ministrul Sănătăţii a cerut direcţiilor de sănătate publică să identifice materialele sanitare şi medicamentele care sunt în plus în spitale, pentru a fi luate în evidenţă şi redistribuite între judeţe, în caz de necesitate.