februarie 22, 2024

Cine infectează mai mult, un nevaccinat sau un vaccinat? Răspunsul lui Alexandru Rafila

sursa foto: digi24

Doctorul Alexandru Rafila a declarat la Aleph News că există persoane cu afecţiuni la care răspunsul imun nu există.

Despre controversa – „cine infectează mai mult, un nevaccinat sau un vaccinat?” – Alexandru Rafila a declarat: „Proporţia de persoane vaccinate şi nevaccinate este diferită. Unii vaccinaţi nu mai fac boala. Acum însă există o tulpină care se transmite mult mai uşor. Proporţia celor care fac forme grave din rândul vaccinaţilor este mult mai mică decât în cazul nevaccinaţilor. Ca să încetineşti transmiterea, vaccinarea trebuie combinată şi cu alte metode. Dacă oamenii au forme clinice manifeste, probabil că transmit în mod similar. Modalitatea de transmitere nu este diferită între vaccinaţi şi nevaccinaţi. La noi, din numărul de decese, 90% erau nevaccinaţi. Sunt şi persoane cu afecţiuni la care răspunsul imun nu există. Noi am avut 500-600 de morţi pe zi, la o populaţie de 18 milioane de locuitori. Noi am fot pe locul 1 în lume câteva săptămâni la rând. A murit un Parlament pe zi sau câteva avioane s-au prăbuşit. Din cauza celor care fac propagandă imorală împotriva vaccinării, multe mii de oameni au murit. Mai sunt şi decesele indirecte, oamenii nu au loc în spitale. Anul trecut am avut 20.000 de oameni decedaţi în 3 luni”, a spus Rafila, la emisiunea OFF/OnTheRecord, realizată de Sorina Matei.

„Certificatul verde va conţine dovada vaccinării, dovada trecerii prin boală sau dovada testării. Dovada pe baza testelor de anticorpi nu poate fi pusă în practică. La anticorpi nu există un test de referinţe. Comisia Europeană caută un standard de referinţă la testele pe anticorpi. Ar trebui să existe 11 teste gratuite pe lună, suportate de stat. Cîţu întotdeauna are alte păreri, important este să fie consecvent. Dacă introduci certificatul, trebuie să oferi oamenilor să aibă certificat. Nu punem oamenii să plătească testele când ei nu au acces la vaccin. Noi vrem un certificat în funcţie de situaţia epidemiologică. Vrem să introducem certificatul după o creştere de 4 săptămâni. Iar când situaţia revine la normal, scoţi certificatul. Este ilogic să bagi în vârf de val certificatul verde. Nimeni nu va înţelege de ce bag certificatul verde când lucrurile revin la normal. Certificatul verde trebuie să prevină creşterea infecţiilor”, spune Rafila, vorbind pe Aleph News despre conţinutul certificatului verde”, a mai spus Rafila.

Despre rata de vaccinare din România, Rafila atrage atenţia că doar 22% din populaţia vulnerabilă este vaccinată, iar vaccinarea acestora ar trebui să fie o prioritate: „80% din medici sunt vaccinaţi şi 60% din personalul medical este vaccinat. Sunt diferenţe foarte mari între urban şi rural. La nivel naţional, avem 40% dintre persoane vaccinate. Doar 22% sunt vaccinaţi din oameni de peste 80 de ani. În România cei mai vulnerabili sunt cei mai puţin vaccinaţi. Trebuie întărit parteneriatul cu Biserica şi autorităţile locale. La nivel naţional, 67% din profesori sunt vaccinaţi. Eu n-am fost de acord cu suspendarea contractului de muncă. Eu trebuie să-i dau timp omului să se vaccineze. După 60 de zile, va exista o opţiune personală a omului în privinţa vaccinării. După 60 de zile este posibil să nu mai avem nevoie de certificat”..

Alexandru Rafila a declarat în emisiunea OFF/OnTheRecord pe Aleph News că nu este de acord ca testarea şi spitalizarea să fie plătită de pacienţi bolnavi de noul coronavirus: „Credeţi că o urgenţă, o persoană cu boală transmisibilă, nu va fi primită în spital? Nu se poate lucrul acesta decât în imaginaţia iniţiatorilor. Toţi cetăţenii au acces la servicii de sănătate. I-am explicat domnului Cîţu că asta va mări mortalitatea. Eu nu sunt de acord cu programul încurajării deceselor la domiciliu”.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.