mai 21, 2024

Ce conține iaurtul de pe rafturile magazinelor: ‘Ne duce către pieire’

sursa foto: pixabay

Iaurtul este unul dintre alimentele preferate ale românilor. Din nefericire, de cele mai multe ori, nu știm ceea ce mâncăm atunci când alegem acest aliment. Alexandru Cîrîc, directorul Insitutului Național de Cercetări Alimentare, a explicat, în exclusivitate la Antena 3 CNN, ce conțin iaurturile pe care le găsim pe rafturile magazinelor.

„Din păcate, omul alege pe baza prețului. Și lucrul acesta ne duce către pieire. Ne ducem către prețul cel mai mic, producătorul este forțat să diminueze prețul, este forțat pentru diminuarea prețului să folosească un produs, o materie primă de mai proastă calitate, să falsifice, să adauge apă sau chiar produse mult mai ieftine, coloranți, aditivi, în așa fel încât să simuleze cât mai bine un produs nefalsificat, pe care noi îl consumăm ulterior, ne pervertim gustul și ajungem să cerem acele produse care nu mai sunt produsele pe care ar trebui să le consumăm”, a spus directorul ICA.

„Am făcut o testare cu studenții de anul 3 și le-am dat mai multe tipuri de iaurt. Un iaurt produs în stil clasic, un iaurt extrem de industrial și un iaurt undeva pe medie produs de un producător mic, care respectă totuși niște rețete.

Cu o singură excepție, într-o grupă de 17 studenți, o singură excepție, toată lumea s-a dus către iaurtul industrial. Care nu mai este chiar iaurt, este un produs din lapte, nu este falsificat pe partea aceasta, însă gustul tradițional nu mai este acel gust. Devine foarte cremos, se adaugă lucruri în el care să îl țină cremos, pentru că noi vrem ca iaurtul, atunci când întoarcem borcănelul, să stea în borcan. Așa cere consumatorul, drept pentru care producătorul ne dă un iaurt care stă în borcan. Nu contează că are gelatină, alginat, sau alți aditiv. Pentru că noi cerem asta. Atât timp cât noi cerem asta, vom avea ceea ce cerem”, a mai spus Alexandru Cîrîc în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.