Cât de periculoase sunt telefoanele și tabletele pentru copii? Specialist: ‘Le afectează dezvoltarea mentală şi sănătatea’

Utilizarea excesivă a “ecranelor” de către copii şi adolescenţi reprezintă o problemă majoră la nivel mondial, care le afectează dezvoltarea mentală şi sănătatea pe diferite paliere, afirmă profesor psiholog Ioana Omuţ-Cherechianu, o promotoare a informării şi “a readucerii copilăriei adevărate pe pământ”, după cum afirmă ea.

“Peste tot pe unde mergem, pe stradă, în restaurante, în magazine, în vizite la cunoştinţe, în maşină, în concedii întâlnim copii de la cele mai mici vârste, chiar şi sub doi ani, care au acces la ecrane şi îşi petrec zilnic un timp considerabil la programe TV şi diferite jocuri pe telefon sau tabletă. Aceşti părinţi folosesc ecranele pe post de ‘bonă’, în prezenţa căreia copiii pot fi îmbrăcaţi fără refuzuri, pot mânca tot din farfurie, stau liniştiţi în scaunul de maşină, au ocupaţie atunci când părinţii sau bunicii lor vorbesc la telefon, lucrează, mănâncă, sunt într-o întâlnire sau discuţie. Ecranul este ‘ajutor de nădejde’ pentru părinţii şi bunicii zilelor de azi, care uită că ei înşişi nu au crescut cu ecrane”, a declarat, pentru AGERPRES, Ioana Omuţ-Cherechianu, director al Şcolii Primare “Joyful Learning” din Oradea.

Recent, la invitaţia Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS) Oradea, profesoara a susţinut un work-shop despre pericolul expunerii micuţilor la diverse ecrane, cu 30 de părinţi ai unor copii care frecventează creşele din Oradea. A participat de asemenea, în noiembrie, la conferinţa “Fundaţie pentru Educaţie”, la care au participat peste 250 de părinţi.

Specialista le-a vorbit adulţilor despre pericolul care se ascunde în spatele ecranelor, copiii fiind expuşi, de la cele mai fragede vârste, la tot felul de dispozitive electronice precum telefoanele mobile, tabletele, televizoarele şi computerele.

“Sunt copii momiţi de părinţi cu ecranul telefonului, ca să îi îmbrace uşor, ca pe-o păpuşă, cu telefonul în mână, îi manipulează, practic, anihilându-le voinţa. Eu spun că pentru dezvoltarea copilaşilor, aceste lucruri sunt fatale. Nu se vor mai putea remedia foarte multe aspecte”, afirmă interlocutoarea.

Din clipa în care copilaşul s-a născut, continuă ea, el ia contact cu ecranele, mult prea mult. Astăzi şi cea mai modestă familie are două televizoare, poate chiar în fiecare cameră, plus telefoane, toţi membrii familiei. Deci părinţii le folosesc oricum foarte mult şi, implicit, copilaşii lor, începând de la vârsta sub un an.

“Eu susţin astfel o serie de cercetări ştiinţifice, realizate în ultimii 30 de ani, despre efectele ecranelor asupra dezvoltării minţii umane şi a copiilor. Ştiu că am pus sămânţa măcar în mintea unui număr mic de părinţi, pentru că este o provocare uriaşă. Nici măcar nu ne dăm seama cu ce ne luptăm. Tehnologia modernă de azi este un miracol, un instrument puternic, dacă ştim să-l folosim, dar pentru copii, care au creierul în dezvoltare, expunerea la o succesiune rapidă de stimuli vizuali, auditivi, imagini, mesaje, la viteze greu de receptat, creează efecte dezastruoase”, spune psihologul.

Părinţii au nevoie să ştie că printre cele mai mari probleme asociate cu utilizarea ecranelor de la cele mai mici vârste se află deficitul de atenţie şi hiperactivitatea. Urmează un şir lung de efecte nocive asupra dezvoltării cognitive, sociale, emoţionale şi fizice a copiilor. Printre acestea se numără hipnoza tv, starea de visare, efecte asupra dezvoltării limbajului, tulburări de limbaj, afectarea limbajului intern, a vorbirii cu sine, a dialogului intern, cititul şi scrisul superficial, analfabetism funcţional, lipsa puterii de procesare a informaţiilor, probleme de învăţare, afectarea memorării informaţiilor, a raţionamentului matematic, imaginaţia sărăcăcioasă, probleme de dezvoltare psihomotrică, lipsa motivaţiei în învăţare şi a voinţei.

Potrivit acesteia, copilăria umană este unică în regnul animal prin durata sa extinsă şi prin importanţa pe care o are joaca liberă pentru dezvoltarea abilităţilor sociale, cognitive şi fizice. Creierul uman este aproape complet dezvoltat până la vârsta de cinci ani, dar are nevoie de un interval extins pentru a se configura complet şi pentru a absorbi lecţiile culturale esenţiale.

“Ei acum au nevoie să-şi dezvolte limbajul, prin contactul direct cu o fiinţă umană, trebuie să înveţe atât limbajul verbal, cât şi limbajul nonverbal, paraverbal, ceea ce nu se poate înlocui cu un robot, cu tehnologie. Apropierea umană cu iubire este esenţială, de asemenea”, afirmă profesoara.

Aşadar, mediul în care creşte copilul joacă un rol esenţial în dezvoltarea structurală a cortexului, iar ceea ce face copilul zilnic, stimulii care îl captează, modul în care comunică, în care îşi petrece timpul liber, jocurile sale, toate acestea au puterea de a-i modifica structura creierului şi configurarea reţelelor neuronale.

În copilărie, joaca liberă are un rol crucial în dezvoltarea abilităţilor de rezolvare a conflictelor, negociere, colaborare şi empatie. Părinţii se simt datori şi presaţi să întreţină permanent buna dispoziţie a copiilor, uitând cât e de important uneori să îi lase să caute în ei înşişi resurse pentru joacă, creaţie, invenţie şi pentru îmbunătăţirea stării interne. După o “criză de detoxifiere de ecrane, de dezintoxicare”, care poate dura câteva zile, timp în care copiii şi adolescenţii vor reacţiona vehement, alternativele propuse vor aduce multe beneficii în viaţa lor.

“Copilul îşi găseşte cu ce să se joace, este creativ din naştere, nu trebuie să fie o jucărie extrem de modernă, colorată, din plastic. Copiii sunt la fel, deocamdată, şi acum, ca şi în urmă cu mulţi ani. Trebuie să-i ajutăm să rămână creativi şi sănătoşi, mai ales în actualul context demografic. După ce renunţă, parţial, la ecrane, copilul e mai liniştit, mai creativ, mai atent, îşi caută de lucru prin casă. Sunt totuşi foarte puţini părinţi care îşi iau inima în dinţi şi fac asta, cu toate că efectele bune sunt pe termen îndelungat”, consideră specialista.

Până la 16 ani, contactul direct cu realitatea – prin joc, explorare, dificultăţi practice şi socializare directă – face diferenţa între un tânăr rezilient şi unul care cade pradă perdelelor de fum din lumea on-line. În opinia specialistei, abia din liceu ar fi permisă utilizarea unui cont pe reţelele sociale, când adolescenţii au discernământ în a-şi folosi timpul şi resursele.

Mulţi părinţi îşi motivează greşit comportamentul, gândind: “Toţi copiii de astăzi au telefon, tabletă, console. Cum să nu aibă şi copilul meu?”, “Nu vreau să se simtă frustrat copilul meu, dacă el nu are acces la ecrane şi toţi ceilalţi au. Ceilalţi vor râde de el” sau “Tehnologia îi învaţă să gândească, să fie descurcăreţi şi să vorbească limba engleză. Vreau să am un copil priceput la toate noutăţile acestei lumi. Nu vreau să rămână în urmă”. După ce ascultă însă sfaturi de specialitate, opiniile lor se schimbă.

“Au venit unii şi mi-au spus: ‘Doamne, cum am putut gândi să iau unui copil de patru ani tabletă? Nu ştiu cum am căzut în capcana asta’. Scrisul de mână, socotitul cu beţişoare, năsturei, cu material concret este şi va fi cel mai eficient sistem de învăţare, a fost şi va fi pentru totdeauna. Nu poate să fie înlocuit cu o tablă smart pe care învaţă copiii să numere. Copilul are nevoie să manipuleze obiecte, simboluri ale cantităţii, ca să ajungă în mintea lui şi să înţeleagă”.

Copiii care au petrecut în prima copilărie chiar şi un timp “limitat” la ecrane, cum spun adesea părinţii lor, au şanse foarte mari să le fie distrus “muşchiul” atenţiei, voinţei, perseverenţei, forţei interioare şi pentru ei profesorul, cartea şi tot ceea ce reprezintă şcoala este ceva lipsit de interes. De ce? Pentru că nimeni şi nimic (o carte, o hartă, o jucărie, un cântec, o poveste, cel mai priceput cadru didactic etc.) nu poate concura cu acel cumul de stimuli de pe ecrane, acel panou în stil Las Vegas care îţi sugerează mereu unde să apeşi ca să descoperi ceva şi să ai o mare satisfacţie.

Stimulii livraţi spre noi exact pe planul nostru, “pe filmul nostru”, conform intereselor pe care le avem, au în spate un mecanism extraordinar de bine conceput de către echipe numeroase de specialişti în marketing, IT, grafică, psihologia reclamei şi care potrivesc lucrurile, notificările primite, like-urile, reacţiile altora la postările noastre, reclamele şi programele, aşa încât noi şi copiii noştri să nu ne mai desprindem de ecrane, să fim prinşi continuu şi conectaţi la mediul online.

Pentru că totul se întâmplă la un click distanţă, copiii obţin imediat “recompensele dorite”, gratificări prin diferiţi stimuli în mediul online, feedback imediat sau multe satisfacţii obţinute prin prisma unor părinţi care oferă mult prea repede totul propriilor copii.

Astăzi mulţi adolescenţi sunt fragili emoţional, cu o toleranţă mică la frustrare şi tot mai cufundaţi în lumea lui “acum, imediat”. Ei nu pot aştepta, sunt fără răbdare, instabili emoţional, invocă des starea de plictiseală şi lipsă de idei care îi copleşeşte atunci când ecranul s-a închis.

Imaginile şi secvenţele pline de mesaje agresive, violente, jocurile video conduc spre crearea unei atitudini mentale pasive, slaba disponibilitate de a-ţi ajuta semenii, desensibilizare, chiar moartea empatiei şi ulterior violenţa în rândul tinerilor.

Privarea de somn care se datorează lipsei disciplinei în programul copiilor şi adolescenţilor, numărul mare de ore petrecut în faţa ecranelor, privarea de sport şi lipsa satisfacerii reale a nevoii corpului de a se mişca duc toate la probleme legate de somn şi de odihnă, de refacere, la insomnii. Foarte mulţi copii sunt irascibili, manifestă mişcări incontrolabile atunci când au o sarcină de lucru şcolară, la care trebuie să se concentreze, dezvoltă ticuri sau ADHD.

Băieţii şi fetele sunt afectaţi diferit de programele vizionate. Fetele cad pradă presiunii sociale existentă pe reţelele de socializare, iar băieţii sunt afectaţi predominant de jocurile video şi de pornografie. Toate acestea duc mai târziu la afectarea vieţii sociale, retragere, singurătate, lipsa valorilor, dependenţa de material cu conţinut erotic, subminarea fidelităţii în căsnicie şi lipsa dorinţei de a întemeia o familie.

Tot mai mulţi tineri, afirmă profesoara, transmit faptul că au o problemă de identitate sexuală şi acuză simptome specifice unor tulburări psihice. Este cumva la modă printre adolescenţi “să fii diferit, să fii altfel, să ai nevoi aparte” sau chiar să ai o tulburare psihică, să fii anxios sau depresiv. Cei care nu sunt sprijiniţi la timp ajung foarte uşor la comportamente distructive, automutilare, agresivitate în relaţie cu covârstnicii, cu animale sau chiar la suicid. Este o renunţare treptată la lumea reală şi o cufundare în virtualul de unde foarte greu mai pot fi scoşi cei care au ajuns la dependenţă.

Semnele dependenţei de ecrane sunt izolarea, petrecerea unui timp îndelungat în propria cameră, ignorarea familiei şi a prietenilor, a orelor se somn, de masă, a igienei personale şi a unui program în afara locuinţei, în natură, între prieteni, în societate.

Aşadar, ştiind că “hrana creierului” este reprezentată de stimulii mediului, este foarte important pentru sănătatea mentală a copiilor noştri, dar şi a adulţilor cu ce informaţii, imagini şi stimuli ne alimentăm creierul. Ce putem face după ce am conştientizat faptul că tehnologia e un instrument eficient pentru noi toţi, un miracol poate pentru adulţi, dar un mare pericol, totodată, în special pentru copii?

Specialista consideră că şcolile ar trebui să impună renunţarea la telefoane pe teritoriul unităţii de învăţământ, pentru că deşi, acest lucru se spune că se face, în realitate nu e aşa. Copiii îşi iau telefoanele şi, în pauză, în loc să se joace liber, să comunice faţă în faţă, se joacă online sau se uită la clipuri agresive sau cu mult conţinut sexual. Uneori le folosesc şi în timpul orelor. Iar la plecarea acasă, ca şi nişte persoane dependente şi teleghidate, se năpustesc asupra obiectului cu lumină albăstruie care îi închide într-o lume doar de ei ştiută, îi izolează şi însingurează.

Şcolile pot folosi tehnologia prin dotările din laboratoare, iar în rest ele ar trebui să încurajeze interacţiunea, mult joc liber, activităţile ce presupun mişcare şi sport, mai ales în natură. Temele şi lecţiile copiilor nu ar trebui să se primească pe aplicaţii online, pentru că acest lucru este egal cu diminuarea atenţiei copilului şi focalizarea pe alte notificări şi programe de entertainment şi nicidecum concentrarea pe sarcinile şcolare.

Guvernele şi companiile tehnologice, autorităţile ar trebui să se preocupe mai mult să schimbe politicile care dăunează sănătăţii mintale şi să caute să susţină programe care să o îmbunătăţească. Promulgarea unor legi care impun companiilor din domeniul tehnologiei să îi trateze semnificativ diferit pe copii faţă de adulţi şi creşterea vârstei considerată adultă pentru internet să fie de 16 ani, ar fi alte soluţii pe care le pomeneşte şi Jonathan Haidt în cartea sa “O generaţie în pericol” (2024).

Părinţii de azi au nevoie să apeleze la tezaurul de cunoştinţe pe care omenirea le are până în prezent despre creşterea copiilor. Pentru a sprijini dezvoltarea armonioasă a copiilor, părinţii trebuie să întârzie cât de mult posibil accesul la ecrane, momentul când copiii au un dispozitiv smart. Nişte telefoane simple, lipsa unui cont pe reţele de socializare până la liceu cel puţin, lipsa totală a contactului cu ecranele până la 24 – 36 luni şi utilizarea de câteva ori pe lună, până în jumătate de oră, până la vârsta de 5-6 ani sunt doar câteva dintre recomandările specialiştilor care au studiat, prin cercetări ştiinţifice, efectele ecranelor asupra dezvoltării copiilor.

Utilizarea dispozitivelor de control parental şi implicarea copiilor în activităţi fizice, sport, tabere sau în activităţi creative sunt cu siguranţă metode care conduc spre formarea unor copii şi tineri, viitori adulţi încrezători, competenţi şi echilibraţi emoţional.

“Acţiunea fiecărui părinte este foarte, foarte importantă. Ea va avea impact semnificativ asupra unei acţiuni colective. Decizia unui părinte influenţează pozitiv sau negativ decizia altui părinte atunci când ne luptăm cu efectele ‘zarurilor deja aruncate’. Toţi simţim că e prea greu, solicitant şi costisitor să acţionăm aşa cum ar fi mai potrivit pentru a readuce copilăria adevărată pe pământ şi pentru a ne menţine copiii sănătoşi. Deja este prea greu, însă nu este imposibil. Orice zi în care copilul nu îşi pierde timp preţios din dezvoltarea sa pe ecrane este o zi câştigată”, a mai spus psihologul.

Convinsă fiind de faptul că utilizarea ecranelor este o problemă majoră la nivel mondial, profesoara a început un program care se doreşte a fi implementat în creşe, grădiniţe şi şcoli. Primul pas, de altfel început prin mai multe întâlniri cu adulţii, este conştientizarea părinţilor asupra problemelor de dezvoltare a copiilor asociate cu folosirea necorespunzătoare a tehnologiei.

În Grădiniţa cu Program Normal şi Prelungit “Joyful Learning” din Oradea va începe, luna aceasta, un mic studiu pe o temă din aceeaşi sferă, care va constitui lucrarea de gradul I a uneia dintre educatoare: “Gestionarea timpului petrecut la ecrane în rândul preşcolarilor: Strategii educaţionale şi activităţi complementare”. Treptat, programul de intervenţie asupra copiilor şi părinţilor va fi extins, astfel încât cei din urmă să poată să gestioneze optim timpul pe care copiii lor îl petrec cu diferite gadgeturi.

Pentru că informarea ne ajută să luăm cele mai documentate şi înţelepte decizii, profesoara le recomandă părinţilor să citească lucrările unor autori valoroşi care au cuprins în ultimii ani, în cărţile lor, cercetările ştiinţifice efectuate în ultimii 20-30 de ani cu privire la efectele ecranelor asupra dezvoltării copiilor. Aceştia sunt: biofizicianul Virgiliu Gheorghe (“Efectele televiziunii asupra minţii umane şi despre creşterea copiilor în lumea de azi”), psihiatrul şi neurologul Manfred Spitzer (“Demenţa digitală, Singurătatea, boala nerecunoscută”), psihologul social Jonathan Haidt (“O generaţie în pericol”), psihologul şi medicul Leonard Sax (“Prăbuşirea parentingului”).

About Post Author

Redactia

See author's posts