februarie 29, 2024

Alexandru Rafila vrea să elimine discriminarea pacienților, în contextul pandemiei

sursa foto: digi24

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat că este preocupat de găsirea unor soluţii pentru a asigura servicii medicale tuturor pacienţilor, fie că sunt sau nu infectaţi cu coronavirus. ”Nu putem să considerăm că unii sunt mai importanţi decât alţii, toţi trebuie să beneficieze de servicii medicale, fie că sunt infectaţi, fie că au alte patologii”, a transmis ministrul. Alexandru Rafila a declarat, joi, la Videoconferinţa Profit Health.forum ”Sistemul sanitar, între pandemie şi criza economică. Unde este pacientul?”, că trebuie dezvoltată capacitatea serviciilor medicale ambulatorii.

“Trebuie să ne asigurăm de funcţionalitatea serviciilor medicale în această perioadă şi aici lucrăm pentru dezvoltarea capacităţii serviciilor medicale ambulatorii, de la diagnostic, evaluare, tratament şi monitorizarea pacienţilor COVID în regim ambulatoriu ca să putem să scădem puţin presiunea pe spitale şi pacienţii cu alte patologii să aibă acces la spitale şi să fim extrem de precauţi când limităm accesul pacienţilor în spitale datorită situaţiei epidemiologice pentru că aici nu putem să considerăm că unii sunt mai importanţi decât alţii, toţi trebuie să beneficieze de servicii medicale, fie că sunt infectaţi, fie că au alte patologii, asta e un lucru la care lucrăm acum în mod direct, să găsim o soluţie pentru medicaţia administrabilă în ambulatoriu pentru infecţia cu noul coronavirus”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

Octavian Jurma a stabilit categoriile de persoane protejate în fața Omicron

El a menţionat că trebuie găsite soluţii pentru finanţarea corespunzătoare a programelor de sănătate pentru pacienţii cu boli cronice.

“Ne preocupă să găsim soluţii pentru finanţarea corespunzătoare a programelor de sănătate care se adresează pacienţilor cu boli cronice. De asemenea, una dintre priorităţile mele cel puţin este să găsim împreună cu organizaţiile profesionale ale medicilor în general, ale medicilor de familie în special, acel cadru care să stimuleze acordarea de servicii medicale preventive, medicina omului sănătos, dar şi pachetul de alte tipuri de investigaţii, screening, samd, care pot să prevină agravarea unor boli cronice sau să depisteze alte boli care au nevoie de alte tipuri de intervenţii”, a explicat Alexandru Rafila.

Publicaţia online Profit.ro alături de Team Innovation Media organizează Videoconferinţa Profit Health.forum – Sistemul sanitar, între pandemie şi criza economică. Unde este pacientul?, aceasta fiind transmisă de Profit News TV.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.