Sindicaliştii din sistemul medical avertizează asupra unei situaţii dificile / Rafila: ‘O să am o discuţie la nivelul Guvenului’

sursa foto: digi24
Sindicaliştii din sistemul medical avertizează asupra unei situaţii dificile, care a fost generată de Ordonanţa care interzice prelungirea continuării activităţii unui angajat care are şi calitatea de pensionar, având în vedere deficitul de personal din anumite sectoare. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis, marţi, că va ridica problema în Guvern.
”O modificare importantă ce priveşte angajaţii care au şi calitatea de pensionari! Guvernul a introdus recent în Legea salarizării, prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă, o modificare ce constă în interdicţia continuării activităţii unui angajat din sistemul public care are şi calitatea de pensionar, chiar dacă acesta a optat pentru suspendarea plăţii pensiei”, au transmis, marţi, reprezemtanţii Federaţiei ”Solidaritatea Sanitară”.
Aceştia avertizează că, odată cu constatarea unei astfel de situaţii, inclusiv în spitalele publice, angajatorul are obligaţia de a înceta de drept raporturile de muncă cu angajatul respectiv.
Prevederea introdusă în Legea salarizării stipulează: ”Raportul de muncă al personalului contractual plătit din fonduri publice în conformitate cu prezenta lege, care îndeplineşte condiţiile de pensionare şi pentru care a fost emisă decizia de pensionare, încetează de drept, în condiţiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, chiar dacă salariatul a solicitat suspendarea plăţii pensiei.”
Întrebat, marţi, ce se întâmplă cu deficitul de personal din sistemul medical odată cu această prevedere, Alexandru Rafila a afirmat: ”Da, ne-am confruntat şi noi cu acest lucru la nivelul Ministerului Sănătăţii sau la nivelul altor instituţii subordonate. O să am o discuţie la nivelul Guvenului pe această temă, pentru că, într-adevăr, sunt medici care sunt pensionabili, dacă vreţi. Dacă aceştia continuă activitatea, trebuie să găsim o soluţie şi pentru acest lucru. Într-adevăr, această ordonanţă include un articol care nu face posibilă prelungirea contractelor”.