octombrie 26, 2024

Varianta Omicron există încă din luna octombrie. Ce s-a descoperit la secvențiere

sursa foto: pixabay

Varianta Omicron a fost identificată într-un eşantion colectat în Nigeria încă din luna octombrie. Primele cazuri au fost identificate și în lumea arabă şi America Latină. OMS clasifică varianta mutantă ca fiind îngrijorătoare.

Nigeria a confimat miercuri primele infectări cu varianta Omicron COVID-19. Noua tulpină a fost identificată şi într-un eşation colectat de la călători ajunşi în ţară în luna octombrie, acest lucru sugerând că varianta Omicron a apărut cu câteva săptămâni înainte de a fi raportată oficial în Africa de Sud, informează The Guardian.

„Secvenţierea retrospectivă a cazurilor confirmate anterior în rândul călătorilor care au ajuns în Nigeria a identificat, de asemenea, varianta Omicron în rândul eşantionului colectat în octombrie 2021″, a declarat directorul general al CDC Nigeria, Dr. Ifedayo Adetifa, într-un comunicat, citat de The Guardian.

Cercetătorii avertizează: o formă severă de COVID crește riscul de deces în anul următor

Nigeria este prima ţară din Africa de Vest care a înregistrat varianta Omicron de când oamenii de ştiinţă din Africa de Sud au detectat-o şi confirmat-o pentru prima dată. Totodată, se adaugă unei liste de aproape 20 de ţări în care a fost identificată această nouă variantă a COVID-19.

Cazurile de infectare cu noua tulpină se răspândesc rapid în toate colţurile lumii. Arabia Saudită a confirmat şi ea, miercuri, primul caz de contaminare, considerat a fi primul din lumea arabă. Alte două noi cazuri ale variantei Omicron au fost depistate în Brazilia. Acestea ar putea fi primele cazuri din America Latină. Toate aceste infectări cu Omicron implică persoane venite din Africa de Nord şi de Sud.

Cercetările pentru a stabili dacă vrianta este mai infecţioasă, mai letală sau dacă vaccinurile existente sunt eficiente sau nu, vor mai dura câteva săptămâni. Nici efectele exacte ale mutației nu sunt încă cunoscute, Organizaţia Mondială a Sănătăţii clasificând varianta Omicron ca fiind îngrijorătoare.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.