iulie 5, 2024

Valeriu Gheorghiţă, prognoză extrem de pesimistă pentru Europa: ‘Am putea să avem alte 500.000 de decese din cauza COVID-19’

sursa foto: facebook

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, medicul Valeriu Gheorghiţă, afirmă că Europa este „epicentrul pandemiei” de COVID-19 în momentul de faţă, el subliniind că estimările realizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că, la nivel european, sute de mii de oameni vor muri în următoarele luni din cauza infecţiei cu SARS-CoV-2.

Conform acestuia, puţin peste 47% dintre adulţii din România sunt vaccinaţi cu cel puţin o doză, fapt care face ca „o masă importantă” din populaţie să fie vulnerabilă în faţa bolii.

„Dacă ne uităm că în momentul de faţă, la nivelul regiunii europene, sunt cele mai multe cazuri noi diagnosticate, suntem practic epicentrul pandemiei la nivel european şi se estimează de către OMS că până la sfârşitul lui februarie în situaţia actuală, în evoluţia actuală am putea să avem alte 500.000 de decese, deci practic o prognoză extrem de pesimistă pentru regiunea europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cred că toate acest lucruri trebuie să ne dea de gândit, pentru că vorbim de vieţi omeneşti”, a mai afirmat medicul.

Acesta a menţionat că certificatul verde nu trebuie privit drept o măsură restrictivă, el arătând că, faţă de alte măsuri, acesta are un efect de motivare privind vaccinarea.

„Cu siguranţă această decizie este doar de natură politică. (…) Mi-aş dori să existe dezbateri serioase din acest punct de vedere şi să se ajungă într-un final la un consens încât să se implementeze cât mai repede”, spune Gheorghiţă despre situaţia proiectului de lege privind certificatul verde la locul de muncă.

„Valuri de îmbolnăviri vom avea atât timp cât vom avea populaţie susceptibilă, populaţie care este la risc să se infecteze. (…) Trecerea prin boală presupune o serie de consecinţe. Consecinţele pandemiei, care sunt necontrolate sunt dezastroase la nivel global, şi tocmai de aceea sunt ţări care găsesc ca variantă impunerea vaccinării obligatorii”, mai spune Valeriu Gheorghiţă.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.