noiembrie 3, 2024

Sesiunile scurte de exerciții fizice îmbunătățesc funcțiile cognitive

sursa foto: pixabay

Un nou studiu al cercetătorilor de la Universitatea California sugerează că sesiunile scurte de exerciții fizice, intense, de până la 30 de minute, pot aduce beneficii semnificative pentru funcțiile cognitive, scrie Science Alert, care citează Communications Psychology.

Analiza a inclus 113 studii anterioare și a evaluat date de la 4.390 de participanți, concluzionând că activitățile de intensitate ridicată, cum ar fi ciclismul sau antrenamentele de tip HIIT (High-Intensity Interval Training), au cel mai mare impact asupra funcției congnitive.

Conform cercetătorului Barry Giesbrecht, efectele cognitive sunt vizibile în special după exercițiile fizice, nu în timpul acestora, însă beneficiile nu sunt uniforme: timpul de reacție s-a îmbunătățit, dar precizia în sarcinile cognitive nu a înregistrat o creștere. Rezultatul sugerează că diverse forme de antrenament ar putea fi adaptate pentru a stimula capacitățile cognitive în momentele în care acestea sunt necesare.

Studiul este deosebit de încurajator pentru cei care au dificultăți în a menține un program de exerciții regulat, confirmând că și sesiuni scurte, de doar 10 minute, pot avea efecte pozitive. De asemenea, antrenamentele de intensitate ridicată contribuie și la sănătatea cardiovasculară, reducând riscul problemelor de sănătate pe termen lung.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.