Probleme de sănătate pe care doctorii le pot detecta la prima vedere. Iată cinci cele mai comune dintre ele
O relaţie onestă, de prietenie, chiar, cu doctorul tău ajută surprinzător de mult în diagnosticarea şi tratamentul pe care acesta urmează să ţi le sugereze. Însă, chiar şi atunci când încerci să ascunzi unele lucruri, doctorul le „vede” fără măcar să te întrebe despre ele.
Unii medici spun că, atunci când un pacient le intră în cabinet, se uită, în primul rând, la postura acestuia. Dacă cineva are un limbaj al corpului deschis, confident, înseamnă că, cel puţin mental, nu are nicio problemă. Sau, dacă o persoană se îşi freacă tălpile picioarelor una de alta, este un semnal că ar suferi de o afecţiune fizică sau de depresie.
De altfel, sunt o mulţime de probleme de sănătate pe care doctorii le pot detecta la prima vedere. Iată cinci cele mai comune dintre ele.
1. Voce răguşită, fumător înrăit
Mulţi doctori susţin că pot „mirosi” imediat fumătorii. În primul rând, aceştia au, adesea, hainele îmbibate cu fum de ţigară, pe care ei nu le mai pot mirosi, dar mirosul este rapid detectat de persoanele nefumătoare. În plus, pacienţii care sunt fumători cu vechime, au vocea răguşită şi gingiile inflamate. De asemenea, unghiile au o tentă gălbuie, din cauza nicotinei, iar în jurul gurii se formează mici riduri cauzate de mişcare repetitivă a trasului din ţigară.
Chisturi la rinichi: Semnalele de care trebuie să ții cont
2. Respiraţie urât mirositoare, posibil diabet
Dacă nu te-ai spălat pe dinţi sau dacă tocmai ai mâncat ceapă, usturoi sau brânză de capră, nu este de mirare că îţi miroase gura. Însă, respiraţia urât mirositoare poate apărea din tot felul de motive, inclusiv din cauza unor afecţiuni de sănătate. Atât doctorii cardiologişti, cât şi cei nutriţionişti sunt de părere că respiraţia urât mirositoare care persistă de mai mult timp, este un posibil semnal că ai o boală gravă. Astfel, persoanele care suferă de diabet, de boli ale ficatului sau au o igienă proastă a gurii au, de obicei, gura urât mirositoare. Una dintre cele mai grave complicaţii ale diabetului este cetoacidoza, iar unul din simptomele acesteia este o respiraţie mirositoare.
3. Ochi galbeni, boală de ficat
Un proverb spune că ochii sunt fereastra sufletului. Pentru doctori, însă, ei sunt şi oglinda bolilor. Având în vedere că ochii sunt singurul loc din corp unde se poate vedea un nerv, o arteră, o venă, fără să fie nevoie de nicio tăietură, simpla lor observare reflectă, uneori, problemele din organism. Astfel, când albul ochiului devine galben, este un indiciu că persoana respectivă ar putea suferi de o boală a ficatului, cum ar fi hepatita sau ciroza. Asta deoarece culoarea galbenă este cauzată de acumularea de bilirubină.
4. Faţă roşie, hipertensiune
Odată cu înaintarea în vârstă, tensiunea arterială tinde să se facă cunoscută, în primul rând, pe faţa pacientului. Atunci când suferi de hipertensiune, sângele exercită o presiune exagerată asupra pereţilor arteriali, ceea ce poate duce la complicaţii precum boli cardiace, accidente vasculare cerebrale şi insuficienţă renală. De aceea, organismul încearcă să o scadă prin dilatarea vaselor de sangvine, iar acest lucru duce la înroşirea tenului.
5. Prea multe coşuri pe faţă, prea puţine legume în farfurie
Coşurile de pe faţă pot apărea din numeroase motive, care ţin atât de factori interni, cât şi externi. Astfel, acneea poate indica schimbări hormonale, poate fi o reacţie la schimbări atmosferice sau la poluare. Alergiile declanşează eliberarea de histamină care are efect vasodilatator asupra pielii şi este responsabilă de apariţia petelor roşii. Însă, una dintre cele mai uzuale cauze ale acneei este hrana săracă în legume şi fructe.