noiembrie 10, 2024

Omicron afectează mai grav copiii: în România numărul celor internați a crescut de patru ori

sursa foto: pixabay

Un studiu realizat de autoritățile americane arată că în timpul valului Omicron a crescut de patru ori numărul copiilor internați din cauza COVID. Cei mai afectați au fost adolescenții nevaccinați.

Potrivit studiului, ratele de spitalizare asociate cu COVID-19 au fost de patru ori mai mari în rândul copiilor și adolescenților atunci când varianta Omicron a circulat pe scară largă față de perioada de vârf a valului Delta.

De asemenea, în perioada de circulație Omicron, ratele de spitalizare asociate cu COVID-19 au fost de șase ori mai mari în rândul adolescenților nevaccinați decât în rândul adolescenților vaccinați.

„În perioada de circulație ridicată a variantei Omicron, ratele de spitalizare asociate cu COVID-19 în rândul copiilor și adolescenților cu vârsta cuprinsă între 0 și 17 ani au crescut rapid la sfârșitul lunii decembrie 2021, în special în rândul copiilor cu vârsta între 0 și 4 ani care nu sunt încă eligibili pentru vaccinare. Pe parcursul perioadelor de predominanță Delta și Omicron, ratele de spitalizare au rămas mai scăzute în rândul adolescenților complet vaccinați cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani decât în rândul adolescenților nevaccinați”, scrie pe pagina RO Vaccinare.

Concluzia specialiștilor este că strategiile de prevenire a COVID-19 în rândul copiilor și adolescenților sunt esențiale, inclusiv vaccinarea persoanelor eligibile.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.