decembrie 10, 2024

ÎNGRIJORĂTOR Aproape 74% dintre cazurile de cancer de sân din România sunt descoperite târziu

sursa foto: pixabay

Peste 73% dintre cazurile de cancer de sân din România sunt diagnosticate în stadiile 2 și 3, potrivit unei cercetări făcute de Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România

Statistica realizată de membrii COPAC România arată că 73,4% dintre persoanele cu cancer de sân sunt diagnosticate în stadiile 2 și 3 ale bolii, 4,4% sunt diagnosticate în stadiul 4, 18,6% în stadiul 1 și doar 3,5% în stadiul 0.

20,7% dintre persoanele chestionate au spus că în 2020 și 2021 nu au fost la control de teama pandemiei. În plus, 40% din persoane au fost nevoite să plătească din buzunar investigațiile necesare pentru diagnostic.

Avertisment pentru părinți: ‘Nu mai administrați “coktailuri” de siropuri antitusive, zeci de copii au murit în SUA’

La cercetarea online au răspuns aproximativ 140 de persoane, anunță reprezentanții COPAC.

Potrivit ultimelor date publicate de Institutul Național de Sănătate Publică, în anul 2020 cancerul de sân a reprezentat a treia cea mai întâlnită formă de cancer în România, cu peste 12.000 de cazuri noi.

De asemenea, cel mai nou sondaj Eurostat arată că România rămâne pe ultimul loc în UE în materie de screening pentru cancerul de sân.

În plus, în România, ratele de supraviețuire la cinci ani după tratarea unor forme de cancer sunt mult sub mediile UE.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.