octombrie 24, 2024

Vești triste pentru fanii trupei The Cure. Un membru a dezvăluit că se tratează de o formă agresivă de cancer la sânge

sursa foto: the cure

Roger O’Donnell, clăparul trupei britanice The Cure, în vârstă de 68 de ani, a declarat că se află sub tratament pentru o formă agresivă de cancer la sânge de aproape un an, informează Sky News.

O’Donnell, care a făcut parte din trupa goth rock începând cu anul 1987, a scris pe Instagram că a ignorat simptomele timp de câteva luni înainte de a face investigații medicale și de a suferi o intervenție chirurgicală.

Biopsia ulterioară a arătat, în septembrie 2023, că O’Donnell avea o „formă foarte rară și agresivă de limfom”, rezultatul fiind descris de artist ca „devastator”.

Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, O’Donnell a vorbit despre importanța diagnosticării timpurii, afirmând: „cancerul poate fi învins, dar dacă ești diagnosticat suficient de devreme ai șanse mult mai mari”.

În 2019, fostul toboșar al trupei, Andy Anderson, a murit la vârsta de 68 de ani tot din cauza cancerului.

O’Donnell nu a ales întâmplător luna septembrie pentru a discuta despre boala sa, aceasta fiind dedicată conștientizării cancerului la sânge.

The Cure, trupă cunoscută pentru hituri precum „Boys Don’t Cry” și „Friday I’m In Love”, a susținut o serie de concerte pentru asociația Tineretul cu Cancer.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.