octombrie 24, 2024

ÎNGRIJORĂTOR Rata de infectare în Capitală este aproape de 10 la mie

sursa foto: pixabay

Rata de infectare în Capitală este aproape de 10 la mie. Luni, Direcția de Sănătate Publică a municipiului București a anunțat o incidență de 9,64 la mia de locuitori, potrivit Mediafax.

Incidența în București a ajuns la 9,64.

Comitetul Municipiului București pentru Situaţii de Urgenţă, întrunit în ședință extraordinară, a luat sâmbătă o serie de măsuri care au intrat în vigoare începând cu 3 octombrie, ora 00:00.

În spațiile publice: piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție.

Este permisă desfășurarea orelor de educație fizică doar în spații deschise, fără obligativitatea purtării măștii de protecție.

În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura în Municipiul București cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane și cu purtarea măștii de protecție.

Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.