ianuarie 10, 2025

2.972 de cazuri noi în România și 82 de decese. Presiune enormă în ATI

sursa foto: pixabay

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.972 de cazuri noi de COVID-19, iar 82 de români au murit, după ce s-au infectat cu SARS-COV-2. Presunea în ATI este enormă: în țară sunt peste 1.200 de pacienți în stare gravă.

Până luni, au fost confirmate 862.681 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 787.392 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.972 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2.

Până luni, 21.565 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 82 de decese, dintre care 43 șa bărbați și 39 la femei. Este vorba despre pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Ilfov și București.

Se introduce ‘pașaportul verde’ în Europa! Ce date va conține documentul

Dintre acestea, două decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, nouă decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 25 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 27 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani.

80 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar doi pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.238. Dintre acestea, 1.225 sunt internate la ATI.

Până luni, 15 martie, la nivel național, au fost prelucrate 6.335.187 de teste RT-PCR și 439.375 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 7.089 de teste RT-PCR (5.474 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.615 la cerere) și 5.128 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 54.507 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 14.588 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 52.305 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 88 de persoane.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.