aprilie 11, 2025

Ministerul Sănătății a semnat contractul: 131 de Unități de primire urgențe vor fi dotate cu sisteme de telemedicină

sursa foto: digi24

131 de Unități de primire urgențe (UPU) și Compartimente primire urgențe (CPU) din spitale județene, municipale și orășenești vor fi dotate cu sisteme de telemedicină, a anunțat Ministerul Sănătății. Contractul de instalare a acestora a fost semnat joi.

Ministerul Sănătății a anunțat că a finalizat licitația internațională pentru achiziția de echipamente pentru sistemul național de telemedicină de urgență, iar contractul de instalare a acestora a fost semnat joi.

Cele 131 de Unități de primire urgențe și Compartimente primire urgențe vor fi dotate cu echipamente IT (hardware și software), sisteme de comunicații date (audio și video), echipamente și dispozitive medicale specifice și alte echipamente pentru asigurarea infrastructurii necesare comunicării cu centrele regionale de telemedicină de urgență (București, Tg. Mureș, Timișoara și Iași).

„Rolul principal al sistemului de telemedicină este de a facilita asigurarea de consultații de specialitate la distanță pentru pacienții ce se prezintă la unitățile/compartimentele de primire urgențe, respectiv asigurarea unui diagnostic rapid și decizii cu privire la tratamentul și transferul pacienților între unitățile sanitare. Sistemul va asigura transmiterea de date (audio și video) în timp real”, transmite ministrul.

Proiectul în valoare totală de 6.5 milioane de lei este implementat de Ministerul Sănătății prin Banca Mondială.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Subscribe To Our Newsletter