Pentru a evita confuziile de la începutul pandemiei, OMS definește clar boala transmisă prin aer
Organizația Mondială a Sănătății și aproape 500 de experți au căzut de acord pentru prima dată asupra a ceea ce înseamnă ca o boală să se răspândească prin aer, în încercarea de a evita confuzia de la începutul pandemiei de Covid-19, despre care unii oameni de știință au spus că a costat vieți.
Organizația Mondială a Sănătății a publicat joi un document pe tema a ceea ce înseamnă ca o boală să se răspândească prin aer, în încercarea de a evita confuzia de la începutul pandemiei de Covid-19.
OMS a arătat că este primul pas în direcția elaborării unei modalități de a preveni mai bine acest tip de transmitere, atât pentru boli existente, cât și pentru viitoare amenințări pandemice, relatează Reuters.
Documentul concluzionează că sintagma “prin aer” poate fi utilizată pentru bolile infecțioase în cazul în care principalul tip de transmitere implică faptul că agentul patogen circulă prin aer. Aproape 500 de experți au contribuit la această definiție, inclusiv fizicieni, profesioniști în domeniul sănătății publice și ingineri, mulți dintre ei fiind în trecut în dezacord pe această temă.
În trecut, organizațiile din sănătate au cerut dovezi consistente înainte de a numi bolile ca fiind transmise prin aer, ceea ce a necesitat măsuri de izolare foarte stricte. Noua definiție spune că trebuie luate în considerare și riscul de expunere și gravitatea bolii.
De asemenea, dezacordurile din trecut se axau pe faptul dacă particulele infecțioase erau “picături” sau “aerosoli”, în funcție de dimensiune, aspect de care noua definiție se îndepărtează.
În timpul primelor zile ale pandemiei, în 2020, aproximativ 200 de oameni de știință s-au plâns public că OMS nu a reușit să avertizeze oamenii cu privire la riscul ca virusul să se răspândească prin aer. Acest lucru a dus la o accentuare excesivă a măsurilor precum spălarea mâinilor pentru a opri virusul, în loc să se concentreze pe ventilație, au spus ei.
Până în iulie 2020, OMS a arătat că au apărut “dovezi” privind răspândirea coronavirusului prin aer, dar cercetătorul său șef de atunci, Soumya Swaminathan, a declarat mai apoi că OMS ar fi trebuit să fie mai energică “mult mai devreme”.
Succesorul ei, Jeremy Farrar, a declarat că obținerea unei definiții agreate de experți din toate disciplinele ar permite începerea discuțiilor despre probleme precum ventilația în multe medii diferite, de la spitale la școli.