iulie 8, 2024

Ministrul Sănătății se plânge că resursele pentru Sănătate sunt limitate

sursa foto: digi24

Resursele pentru Sănătate sunt “limitate”, iar rolul celor care stabilesc politicile în domeniu este să prioritizeze investiţiile, a declarat, joi, ministrul Ioana Mihăilă, în cadrul mesei rotunde “Sănătatea angajaţilor. Concediile medicale”, care a avut loc la Camera Deputaţilor.

Potrivit ministrului, rolul sistemului de sănătate este să prevină îmbolnăvirile, iar dacă acest lucru se întâmplă să se asigure că durata şi consecinţele bolii sunt cât mai mici posibile şi recuperarea este cât mai rapidă.

“Resursele pentru sănătate sunt limitate, iar rolul celor care stabilesc politicile de sănătate este să prioritizeze aceste investiţii, fie că vorbim de investiţii pe termen lung, fie că vorbim de investiţii în tratamente, în concediu sau în recuperare, acolo unde este cea mai mare nevoie de ele. Atunci, practic, deciziile pe care le-am luat recent şi care sunt o parte dintr-un şir mai lung de decizii au legătură exact cu aceste lucru. Rolul sistemului de sănătate – pe de o parte, să prevină interacţiunea pacienţilor cu sistemul de sănătate în calitate de pacienţi, practic să prevină îmbolnăvirile, pe de altă parte, dacă aceste îmbolnăviri se întâmplă, rolul sistemului de sănătate este să ne asigurăm că durata şi consecinţele bolii sunt cât mai mici posibile şi că recuperarea este cât mai rapidă”, a explicat Mihăilă.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.