Asociația Medikali: un sprijin real pentru pacienții vulnerabili din România

Clinica Medikali anunță lansarea Asociației Medikali, o inițiativă socială dedicată sprijinirii pacienților care se confruntă cu afecțiuni medicale grave și nu dispun de resursele necesare pentru tratamente salvatoare. Noul proiect reflectă angajamentul profund al echipei Medikali față de responsabilitatea comunitară și accesul echitabil la servicii medicale de calitate.
O misiune clară: sănătate, implicare, solidaritate
Asociația Medikali își propune să devină un pilon de sprijin pentru pacienții vulnerabili, oferind acces la tratamente, consiliere și programe de prevenție, prin colaborări naționale și internaționale. Inițiativa este susținută activ de Clinica Medikali, care va contribui cu expertiza sa medicală și infrastructura logistică necesară pentru coordonarea cazurilor complexe.
„Am creat această asociație pentru că, în fiecare zi, întâlnim pacienți care, dincolo de suferință, poartă și povara lipsei de resurse. Îmi doresc ca prin această structură să putem interveni acolo unde sistemul nu ajunge – cu tratamente, cu sprijin, cu încredere”, declară Dr. Adina Negoiță, Președintele Asociației Medikali și medic cu o implicare constantă în sprijinirea pacienților aflați în situații-limită.
Asociația Medikali își desfășoară activitatea pe două paliere complementare: susținerea cazurilor medicale grave și implicarea în proiecte sociale cu impact în comunitate. Această abordare integrată reflectă misiunea extinsă a brandului Medikali – aceea de a schimba în mod real experiența pacientului, atât din perspectivă medicală, cât și umană. Expertiza echipei medicale, infrastructura clinicii și rețeaua de parteneriate naționale și internaționale permit un traseu coerent pentru pacienții aflați în situații dificile, iar asociația vine să completeze acest parcurs cu sprijinul financiar, logistic și emoțional necesar.
„Pe măsură ce clinica a crescut și am început să vedem din ce în ce mai multe cazuri complicate, ne-am dat seama că lipsește o verigă esențială – o structură prin care să putem ajuta dincolo de ce ne permite sistemul. Asociația Medikali a fost gândită tocmai pentru a aduce resurse complementare, pentru a oferi tratamente, dar și pentru a ne implica mai mult în comunitate, în campanii de prevenție, educație și tratament”, completează Dr. Adina Negoiță, Președintele Asociației Medikali.
Prin această complementaritate – expertiza medicală a clinicii și mecanismele sociale ale asociației – inițiativa devine un sprijin concret și coerent pentru pacienți. Fie că este vorba despre tratamente costisitoare, intervenții chirurgicale în străinătate, navigare medicală sau terapii pentru copii, Asociația Medikali își propune să ofere suport real exact acolo unde e cel mai mare nevoie.
Peste 25 pacienți au primit deja sprijin
Prin segmentul orientat către pacienți, asociația preia persoane aflate în situații limită – fie din cauza gravității diagnosticului, fie din lipsa posibilităților financiare. Intervențiile vizează atât sprijinul financiar pentru tratamente și investigații, cât și facilitarea accesului la medici, spitale sau proceduri din România și din străinătate, în funcție de nevoile pacientului.
Cele peste 25 cazuri sprijinite până acum sunt dovada directă a impactului pe care această colaborare îl poate avea în viața pacienților:
- Monica, o pacientă de 44 de ani diagnosticată cu boala Parkinson, este una dintre beneficiarii direcți ai sprijinului oferit. După ani întregi de tratament medicamentos fără efect, speranța a venit sub forma unei intervenții de stimulare cerebrală profundă (DBS) realizată în Germania. Cu sprijinul Asociației Medikali, Monica a avut acces la operație și la toate etapele post-operatorii, inclusiv înlocuirea stimulatorului după o complicație apărută ulterior. Astăzi, Monica conduce din nou, a revenit la muncă și își urmează pasiunea pentru pictură, dăruind speranță altora.
- Lara, o fetiță de 8 ani diagnosticată cu o formă rară de neurofibromatoză (NF2), a fost salvată printr-o intervenție de urgență la Moorfields Eye Hospital din Londra, unde a fost operată pentru o tumoră care îi afecta nervul optic. Fără această intervenție, Lara și-ar fi pierdut vederea. Astăzi, este din nou la școală, alături de colegii ei.
- Mugurel, 44 de ani, diagnosticat cu cancer gastric, a beneficiat de sprijin în cadrul unui parteneriat internațional între clinica Medikali și American Hospital Istanbul, parte din rețeaua Koç Healthcare. Cu ajutorul echipei de navigatori medicali, Mugurel a urmat un plan personalizat de tratament – chimioterapie, imunoterapie și o operație majoră. Investigațiile recente arată o evoluție pozitivă, iar lupta lui continuă cu încredere.
- Andrei, un tânăr de 18 ani diagnosticat cu scolioză severă, a fost operat cu succes într-un spital privat din România, intervenția fiind realizată cu ajutorul tehnologiei de chirurgie robotică. Astăzi, Andrei este în proces de recuperare și se pregătește să revină la bazin – locul unde a descoperit pasiunea pentru înotul de performanță.
Pe lângă aceste cazuri, mai mulți pacienți au beneficiat de investigații și tratamente în regim ambulatoriu în cadrul Clinicii Medikali, beneficiind de consiliere, imagistică și expertiză multidisciplinară.
Secret Donor 2.0 și parteneriatul cu Blue Life Autism – primele proiecte în parteneriat sprijinite de Asociația Medikali
Asociația Medikali dezvoltă și susține inițiative menite să adreseze probleme sociale acute, cu accent pe prevenție, solidaritate și incluziune. Fie că vorbim despre proiecte proprii sau despre parteneriate cu alte organizații, asociația rămâne deschisă colaborării cu ONG-uri, instituții sau inițiative care aduc un impact pozitiv în comunitate.
Primul proiect al Asociației Medikali s-a desfășurat în perioada de demarare, în februarie 2025, când, alături de Clinica Medikali, s-a implicat în “Secret Donor 2.0”, campania de donare de sânge ajunsă la a doua ediție, organizată de Asociația pastel. Evenimentul a avut loc la sediul clinicii și a mobilizat comunitatea locală – 56 de persoane au participat la consultații preliminare, iar 50 au donat sânge, contribuind la salvarea a peste 150 de vieți.
Deși asociația se afla în etapa incipientă, implicarea în acest proiect a fost firească. „A fost important pentru noi să fim parte din această inițiativă încă de la început. Înțelegem cât de mare este nevoia de sânge în spitale și cât de puțin efort este, de fapt, pentru a salva o viață. Am știut că trebuie să fim acolo”, afirmă Dr. Adina Negoiță.
Un alt proiect semnificativ este parteneriatul cu Asociația Blue Life Autism, un centru dedicat copiilor cu tulburări din spectrul autist. Prin implicarea Asociației Medikali și a Dr. Adina Negoiță, în calitate de ambasador al organizației, peste 15 copii au beneficiat deja de terapii personalizate – terapie ABA, integrare senzorială, terapie ocupațională. Progresele sunt vizibile: de la dezvoltarea limbajului și îmbunătățirea motricității, până la autonomie personală și integrare în colectivitate. În perioada următoare, acest parteneriat va continua sub umbrela Asociației Medikali, cu obiectivul de a susține un număr și mai mare de copii în parcursul lor terapeutic.
Pentru 2025, Asociația Medikali își propune sprijinirea mai multor pacienți și dezvoltarea unor proiecte naționale de sănătate
Asociația Medikali își propune să transforme accesul la sănătate într-un drept real, nu un privilegiu, printr-o serie de inițiative menite să răspundă unor nevoi stringente atât la nivel individual, cât și comunitar. Pentru anul în curs, organizația are în vedere preluarea de noi cazuri medicale cu patologie complexă, dezvoltarea de parteneriate strategice cu clinici și spitale din România și din străinătate, dotarea unui centru public din București cu echipamente moderne de recuperare, extinderea campaniilor de prevenție și educație pentru sănătate și organizarea unor noi ediții ale campaniilor de donare de sânge.
„Suntem deschiși să colaborăm cu orice organizație, instituție sau inițiativă care își propune să aducă o schimbare reală în viața pacienților. Ne dorim ca proiectele Asociației Medikali să capete amploare și la nivel național, pentru că știm că impactul nu vine doar din acțiuni punctuale, ci din continuitate, implicare și parteneriate sustenabile”, concluzionează Dr. Adina Negoiță, fondatoarea asociației.