Vlad Voiculescu, surprins fără mască pe holurile Parlamentului! Explicația ministrului Sănătății
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, spune, după ce a fost fotografiat fără mască de protecție pe holurile Parlamentului, că și-a dat jos masca pentru a fi auzit mai bine într-o conferință video și pentru că îi era sete: „fără îndoială, am greșit și toate criticile sunt justificate”.
„Eram într-o conferință video, mi-am dat jos masca pentru intervenție, pentru a mă face mai bine înțeles și pentru că îmi era sete – pentru a comunica mai clar și pentru a bea apă. Fără să spun că asta justifică greșeala, trebuie spus că am făcut asta fiind singur în încăpere – fără nicio persoană la mai puțin de 10 metri în jurul meu”, susține Voiculescu.
O nouă tulpină COVID descoperită în Cehia
Acesta adaugă că la un moment dat i-a fost atrasă atenția și și-a pus la loc masca.
„Fără îndoială, am greșit și toate criticile sunt justificate. Regulile trebuie respectate”, adaugă ministrul.
Vlad Voiculescu a fost fotografiat, luni, fără mască de protecție Covid-19 pe holurile Parlamentului, deși conduita sanitară prevede că portul măștii este necesar în toate spațiile închise.