iulie 8, 2024

Raed Arafat, după ce cazurile COVID au explodat: ‘Din fericire, până acum, impactul nu este unul major, care să necesite paturi suplimentare’

sursa foto: digi24

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, afirmă, miercuri, că 43 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19 au ajuns la terapie intensivă, în ultimele 24 de ore, la nivel naţional aproximativ 500 de paturi ATI dintre cele destinate patologiei COVID -19 fiind ocupate. Arafat precizează că există în continuare capacitate, dar autorităţile iau măsuri pentru a asigura necesarul de paturi în situaţia în care numărul pacienţilor care au nevoie de îngrijire în secţii ATI va creşte.

”Din fericire, până acum, impactul nu este unul major, care să necesite paturi suplimentare şi capacităţi suplimentare. (…) Astăzi am depăşit 500 de cazuri în secţiile de terapie intensivă, dar capacitate pentru preluare încă există, nu putem să spunem că am intrat într-o situaţie de incapacitate. Normal, monitorizăm foarte atent acest lucru şi orice este nevoie de sprijin pentru completare şi Ministerul Sănătăţii e foarte atent la asta și noi venim cu orice sprijin care este necesar”, a declarat Raed Arafat, miercuri seară, la sediul ISU Prahova, la finalul unei vizite făcute în Ploieşti.

Raed Arafat recomandă tuturor celor care au simptome de răceală să se testeze

Acesta a arătat că 43 de bolnavi diagnosticaţi cu infecţia provocată de SARS-CoV-2 au ajuns, în ultimele 24 de ore, la terapie intensivă, deşi în unele zile numărul acestora este foarte mic.

”Cu cât creşte numărul cazurilor pozitive, există posibilitatea să crească şi numărul cazurilor din terapie intensivă în continuare. Până ieri am avut dublarea de la 8.000 la 16.000, astăzi suntem tot pe la 16.000. Dar astăzi am avut 43 de pacienţi noi internaţi la terapie intensivă, deci depinde; sunt zile în care avem doi pacienţi noi în terapie intensivă, sau unu, sunt zile în care avem 20 sau 30, dar astăzi am avut 43. Să vedem cum va fi situaţia în următoarele zile. Dacă va continua impactul pe terapie intensivă să se interneze un număr mare de pacienţi zilnic, normal că ăsta este un semnal de alarmă că există un impact serios, mai ales că avem persoane care sunt nevaccinate, vulnerabile, nu toate formele sunt cauzate de Omicron, sunt şi forme cauzate de Delta care ştim că are un impact şi duce bolnavul care este nevaccinat sau cu vulnerabilităţi şi comorbidităţi îl duce către terapie intensivă, aşa că rolul nostru este să ne pregătim să creştem capacitatea, dacă este nevoie, încontinuu”, a adăugat şeful DSU.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.