iulie 8, 2024

India a depăşit pragul de 25 de milioane de contaminări cu COVID-19

sursa foto: pixabay

India a depăşit marţi pragul de 25 de milioane de contaminări cu SARS-CoV-2, după ce, pentru ultimele 24 de ore, autorităţile au raportat mai mult de 260.000 de noi cazuri de Covid-19, informează Reuters.

Marţi, autorităţile au anunţat că în ţară au fost înregistrate 263.533 de noi infecţii şi 4.329 de decese asociate.

Norvegia exclude oficial AstraZeneca din campania sa de vaccinare

India a devenit a doua naţiune din lume, după Statele Unite, care a atins pragul de 25 de milioane de infecţii.

În total, de la începutul pandemiei, aici au fost înregistrate 25,23 de milioane de cazuri, iar bilanţul deceselor este de 278.719, potrivit Ministerului indian al Sănătăţii.

La nivel mondial, de la descoperirea noului coronavirus, la finalul anului 2019, în Wuhan (China), au fost înregistrate peste 163,3 milioane de cazuri şi mai mult de 3,38 milioane de decese asociate, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins.

Până în prezent, la nivel global, au fost administrate 1,48 de miliarde de doze de vaccin anti-Covid.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.