iulie 5, 2024

Expert OMS, ipoteză incendiară: Coronavirusul care cauzează Covid-19 e posibil să nu fi apărut în China

sursa foto: pixabay

Coronavirusul care cauzează Covid-19 este posibil să nu fi apărut în China, a sugerat duminică, într-o declaraţie pentru BBC One, un cercetător al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care a admis că există mai multe ipoteze privind originea pandemiei, scrie news.ro.

Profesorul John Watson, care a făcut parte din echipa OMS ce a investigat în China, în ultima lună, originea pandemiei de Covid-19, a spus că trecerea virusului de la animal la om e posibil să fi avut loc în afara graniţelor ţării.

El a declarat că pandemia a pornit, cel mai probabil, cu o infecţie într-un „rezervor animal” ce a fost apoi transmisă oamenilor printr-o „gazdă intermediară”.

Întrebat de jurnalistul Andrew Marr dacă este sigur că acest nou coronavirus a apărut în China, profesorul Watson, care a fost adjunctul ministrului britanic al Sănătăţii până în 2017, a spus „nu”.

Săptămâna aceasta, echipa internaţională a OMS care a efectuat ancheta în Wuhan timp de patru săptămâni a transmis că animalul aflat la originea noului coronavirus „nu a fost identificat încă” şi că nu a găsit indicii cu privire la prezenţa SARS-CoV-2 în oraş înainte de decembrie 2019.

Un rezumat al anchetei va fi disponibil cel mai devreme săptămâna viitoare, a anunţat vineri OMS.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.