Criză de sânge la Iaşi. Spitalele amână operaţiile sau aduc sânge din alte judeţe
Este criză acută de sânge la Iaşi. Zilnic, doi pacienţi află că nu pot fi operaţi pentru că le trebuie asigurată o minimă cantitate de sânge atât preoperator, cât şi în timpul intervenţiilor chirurgicale.
Este vară, iar donatorii sunt din ce în ce mai puţini. Cei care donează regulat sunt în multe cazuri în concedii.
Problema este că numărul celor care au nevoie de sânge este acelaşi.
ALARMANT Cazurile de COVID-19 din Anglia au crescut de 4 ori într-o lună
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Sfântul Spiridon din Iaşi a declarat, pentru Aleph News, că pentru operaţiile care nu pot fi amânate se foloseşte sângele pe care îl au deja la centrul de transfuzie al spitalului.
Se aduce, de asemenea, din judeţele Moldovei, dar şi din alte regiuni ale României.
O parte din intervenţii se reprogramează şi se intră în sală atunci când se ştie clar că există sângele necesar pentru a rezolva cazurile complexe.