iulie 8, 2024

Cercetătorii au descoperit o posibilă nouă variantă de COVID-19 în Belgia. Efectele încă nu se cunosc

sursa foto: pixabay

Cercetători de la Universitatea din Liege au descoperit în ianuarie o nouă mutaţie a virusului SARS-CoV-2, care provoacă boala COVID-19 şi ale cărei efecte încă nu se cunosc, informează luni ziarul belgian Le Soir, citat de EFE.

Noua mutaţie, cunoscută ca Spike Insertion (SI) şi a cărei denumire ştiinţifică este B.1.214, nu est încă clasificată ca “variantă îngrijorătoare” (VOC), cum sunt denumite variantele britanică (B.1.117), sud-africană (B.1.351) şi braziliană (P.1).

Spre deosebire de aceste variante, mutaţia descoperită în Belgia s-a produs prin inserţia de noi nucleoizi în secvenţa proteinei virusului, în timp ce variantele anterioare s-au creat prin intervenţii la nivelul genomului, a explicat ziarului Le Soir, Vicent Bours, responsabil al laboratorului de analiză şi de secvenţiere a virusului SARS-CoV-2 de la Universitatea din Liege.

ÎNGRIJORĂTOR | Efecte pe termen lung la un bolnav de COVID din trei

Totuşi, cercetătorii au subliniat că noua variantă “încă nu suscită o preocupare deosebită privind pericolul său” şi că nu se ştie încă dacă îi conferă virusului originar vreun avantaj în termeni de mai mare răspândire.

Este posibil ca această variantă să reprezinte deja 4 % dintre noile contagieri în mostrele prelevate, un procent aproape egal cu cel al variantelor sud-africană şi braziliană, în condiţiile în care cea britanică reprezintă între 70 şi 75 % dintre contagierile din Belgia, potrivit cercetătorilor.

“Se poate observa o creştere a cazurilor în Belgia, mai ales la Bruxelles, în Brabantul Flamand şi în provincia Hainaut, dar suntem aproape siguri că nu este vorba de tulpina belgiană”, a explicat Bours, care a estimat că noua variantă “ar putea proveni din A?frica subsahariană şi s-ar fi putut răspândi la noi prin intermediul călătoriilor”.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.