iulie 5, 2024

Sindromul Havana, o boală misterioasă, loveşte din nou

sursa foto: pixabay

Sindromul Havana, o boala misterioasă, care are ca simptome greaţa, pierderea orientării, ameţeli, zumzete ciudate, loveşte din nou.

Un alt caz de sindrom Havana, care de data aceasta a implicat o ţintă specială: un element al CIA din apropierea directorului agenţiei, William Burns. Episodul, a fost semnalat la New Delhi.

Agentul echipei ar fi suferit de aceeaşi stare de rău acuzată de numeroşi oficiali americani din străinătate. Peste două sute dintre ei au povestit despre greaţă, pierderea orientării, ameţeli, zumzete ciudate.

ATENȚIE O nouă reacţie alergică provocată de Covid, la vopsirea părului

Povestea bolii misterioase – uneori întâmpinată cu scepticism – a început în 2016, în Cuba, de unde şi numele de sindrom Havana. Odată cu trecerea timpului, „accidentele” s-au înmulţit.

Un alt eveniment, cu caracter senzaţional, a implicat echipa vicepreşedintelui Kamal Harris, cu ocazia unei călătorii în Asia. Departamentul de Stat a fost obligat să schimbe programul, după ce doi membri ai grupului s-au plâns de probleme în Hanoi.

Există multe ipoteze cu privire la originea atacului, o anchetă care a implicat servicii secrete, specialişti, cercetători universitari. Şi, desigur, în Statele Unite, oamenii s-au gândit că personalul a fost „bombardat” de unde radio sau cu microunde.

O teză, împărtăşită de unii anchetatori, consideră că totul este rezultatul sistemelor de supraveghere utilizate de serviciile secrete adversare, în special ruşii şi cubanezii.

„Umbrele” urmăresc ţintele, le spionează folosind dispozitive care declanşează efecte secundare. Dar există şi cei care au sugerat diferite alte cauze, de la utilizarea anumitor pesticide în afara ambasadelor până la cântecul enervant al insectelor.

Dosarul a fost deschis, CIA a creat un grup de lucru condus de echipa care l-a vânat pe Osama bin Laden. „Sindromul Havana” rămâne încă un mister nedesluşit.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.