Medicul Adina Alberts anunță o premieră în România: Studiu privind eficacitarea Ivermectinei
Medicul Adina Alberts anunță că, alături de mai mulți medici, a dat drumul unui studiu menit să determine care e eficiența Ivermectinei, un medicament de uz veterinar, în tratarea coronavirus.
“Vă anunț cu entuziasm că, împreună cu un numeros colectiv de medici din România, am inițiat un Studiu Clinic privind Ivermectina.
Este vorba despre PRIMUL studiu inițiat în România pentru a evidenția efectele acestei substanțe împotriva Covid, dar și pentru a evidenția eficiența Ivermectinei în prevenirea înfectării cu Sars-Cov2.
În realizarea acestui studiu clinic, cerem atât sprijinul Academiei de Științe Medicale, ca și al specialiștilor în boli infecțioase de la Spitalul Clinic “Victor Babeș” din București, precum și al unui număr important de medici ATI. Avem deja alături de noi secțiile ATI ale unora dintre cele mai importante spitale din București.
Studiile vor fi sponsorizate de mai multe entități non-profit, dar și din fonduri proprii puse la dispoziție de un grup important de medici români care au înțeles, alături de noi toți, necesitatea urgenței autorizării Ivermectinei pentru prevenirea și tratarea SARS-CoV-2”, a anunțat Alberts pe Facebook.