iulie 5, 2024

Descoperire revoluționară în plină pandemie: Un ‘cocktail’ de anticorpi reduce riscul de spitalizare şi deces cu 87% a cazurilor de COVID-19

sursa foto: pixabay

Compania farmaceutică americană Eli Lilly and Company a anunţat că o terapie combinată cu anticorpi pe care a dezvoltat-o contra COVID-19 a redus riscul de spitalizare şi de deces cu 87% într-un studiu desfăşurat pe un număr de peste 750 de pacienţi cu COVID-19 cu risc crescut, informează Reuters.

Este cel de-al doilea studiu de amploare în stadiu avansat, care demonstrează că terapia bazată pe combinaţia a doi anticorpi, bamlanivimab şi etesevimab, este eficientă în tratarea cazurilor uşoare până la moderate de COVID-19.

Studiul anterior, ale cărui constatări au fost publicate date în ianuarie, a utilizat o doză mai mare de medicamente, iar riscul de spitalizare a fost redus cu până la 70%.

“Mă aştept ca aceste date să determine o mai mare utilizare a anticorpilor”, a declarat Daniel Skovronsky, director ştiinţific la Eli Lilly.

“Există puţine alte boli pentru care beneficiem de medicamente ce pot oferi un beneficiu de această magnitudine”, a adăugat Skovronsky.

Un adevărat pericol! Ce se întâmplă în organism atunci când administrezi medicamente în exces și ce afecțiuni grave pot dezvolta?

Autorităţile de reglementare americane au autorizat în luna februarie terapia combinată pentru utilizare la pacienţii cu COVID-19 de 12 ani şi peste această vârstă cu risc de a dezvolta complicaţii grave. Autorităţile de reglementare europene au dat undă verde utilizării în luna martie, notează Reuters.

Statele Unite au convenit în februarie să achiziţioneze o cantitate minimă de 100.000 de doze din tratamentul combinat.

Autorităţile de reglementare au autorizat doar bamlanivimab pentru utilizare împotriva COVID-19 anul trecut, iar guvernul SUA a convenit să achiziţioneze aproape 1,5 milioane de doze.

Skovronsky a declarat că terapia combinată are avantajul de a oferi o protecţie sporită împotriva noilor variante de coronavirus.

O variantă de coronavirus descoperită iniţial în Marea Britanie a infectat pacienţi din majoritatea statelor americane şi se preconizează că va deveni tulpina dominantă în această ţară.

“Suntem destul de încrezători că această combinaţie acoperă toate variantele din SUA”, a spus Skovronsky, adăugând că Eli Lilly are în studiu un alt tratament pentru noi variante de coronavirus, identificate iniţial în Africa de Sud şi Brazilia, care nu s-au răspândit în SUA.

Skovronsky a precizat că Eli Lilly este pregătită să fabrice un milion de doze din terapia combinată în următoarele luni şi se află în discuţii pentru a furniza tratamentul guvernelor din alte ţări.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.