iulie 8, 2024

Corp frumos și după sarcină: 6 tratamente naturale împotriva vergeturilor

sursa foto: pexels

Mai mult de  80% dintre femei se aleg cu vergeturi în anumite momente din viaţa lor, după sarcină sau scăderea/creşterea în greutate şi adesea ca urmare a nivelului scăzut de zinc. Nu există un tratament care să vindece inesteticele vergeturi, dar există totuși câteva metode pe care le putem încerca acasă. Iată câteva remedii pe care le putem încerca acasă, care vor ameliora vergeturile sau le vor face să dispară din anumite zone.

–  Tratament cu albuşuri şi ulei de măsline

Acest tratament foarte ieftin împotriva vergeturilor are efecte uimitoare, iar numai după câteva săptămâni de folosire constantă, vei observa că pielea este mult mai netedă, iar vergeturile abia dacă se mai observă.  Este bine să ştii că vergeturile apar atunci când fibrele de colagen şi proteinele din derm sunt afectate de întinderea bruscă a pielii.

Prin urmare, trebuie să refaci această problemă, iar albuşul de ou este excelent în acest sens, deoarece este bogat în proteine şi aminoacizi.

Pentru acest tratament ai nevoie de:

– 2 albuşuri bătute spumă

– jumătate de ceaşcă de ulei de măsline

După ce-ţi exfoliezi delicat pielea în zona vergeturilor, întinde albuşul pe ea şi lasă-l să acţioneze, până când se usucă. Clăteşte şi hidratează-ţi pielea cu ulei de măsline.

– Tratament cu aloe vera

Datorită conţinutului ridicat de colagen, aloe vera este o alegere perfectă pentru tratarea vergeturilor.  Dacă ai o plantă aloe vera acasă, poți obține gelul, tăind câteva frunze sau, dacă nu ai planta la îndemână, poţi cumpăra extract de la farmacie sau plafar.

Aplică gelul aloe vera si masează blând zona afectată de vergeturi.  După 20 de minute, se îndepărtează cu apă călduţă iar acest tratament trebuie repetat o dată la 2-3 zile, până când observi o îmbunătăţire a aspectului pielii.

Plantele primăverii care îți întăresc sistemul imunitar și tratează boli respiratorii

– Tratament cu cafea şi ulei de argan

Uleiul de argan a devenit foarte popular în ultima perioadă, datorită efectelor senzaţionale asupra pielii. Pe lângă faptul că hidratează şi hrăneşte pielea în profunzime, uleiul de argan ajută semnificativ la regenerarea ei.

Pentru acest tratament împotriva vergeturilor, ai nevoie de:

– zaţ de cafea

– ulei de argan

Dacă te confrunţi cu vergeturi pe posterior, 3 linguriţe de zaţ de cafea şi 3 de ulei de argan sunt de ajuns pentru tratamentul exfoliant.

Cantitatea de ingrediente poate creşte, în funcţie de mărimea zonei pe care vrei să o tratezi.

Masează delicat amestecul de cafea şi ulei de argan, pentru a nu-ţi irita pielea.

Fructul care te ajută să slăbeşti dacă îl mănânci dimineaţa

–  Tratament cu zahăr şi suc de lămâie

Pentru a atenua aspectul vergeturilor, îţi poţi face un tratament simplu şi eficient din:

– 4 linguriţe de zahăr tos

– 4 linguriţe ulei de migdale

– 4 linguriţe suc de lămâie

Amestecă ingredientele şi masează pielea cu vergeturi, după 10 minute, clăteşte bine pielea cu apă călduță.

Tratamentul cu cartofi cruzi

Cu siguranţă nu te-ai gândit niciodată  că banalul cartof poate fi eficient împotriva vergeturilor.  Acest tratament este cât se poate de simplu iar tot ce trebuie să faci este să masezi pielea afectată de vergeturi cu felii de cartof crud. Acesta conţine amidon, dar şi vitamine şi minerale care contribuie la regenerarea pielii afectate de vergeturi.

– Tratament cu ulei de ricin

Tratamentul cu ulei de ricin presupune să masezi cu ulei pielea în zonele unde sunt deja prezente vergeturile. Repetă procedeul în fiecare seară până când observi îmbunătăţiri și pielea va fi cât mai puțin afectată.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.