iulie 5, 2024

Andreea Marin, infectată cu coronavirus deși s-a vaccinat

sursa foto: pixabay

Andreea Marin a dezvăluit că a fost infectată cu coronavirus, însă spune că a avut probabil una dintre cele mai ușoare forme de COVID-19 datorită faptului că s-a vaccinat. Vedeta a îndemnat la prudență și le recomandă oamenilor să poarte mască de protecție și să nu se îmbulzească în locurile aglomerate.

„Am fost puţin bolnăvioară în ultima perioadă şi am stat acasă. Nu e nici un secret, nu sunt genul care să dea sfoară-n ţară la orice afecţiune pe care o are. Am trecut prin experienţa Covidului. Nu e o experienţă plăcută, dar probabil am avut una dintre cele mai uşoare forme de Covid pentru că am fost păzită de vaccin. Am stat doar câteva zile la pat, am avut simptome de gripă. Am lucrat într-un proiect, am călătorit în străinătate, am filmat şi mare parte dintre noi s-au îmbolnăvit. Probabil s-a transmis şi foarte uşor această variantă a Covid-ului, de la unul la altul, şi uite aşa am trecut prin 14 zile de stat cuminte acasă. Nu e o experienţă plăcută, asta este. Când am ajuns la spital ulterior ca să îmi fac analizele, să mă asigur că totul este foarte bine pulmonar, şi vorbind acolo cu medicii am înţeles cât de mare este diferenţa şi cât de mult contează să fii vaccinat. E o concluzie deja trasă de medici, nu doar la nivel naţional, ci şi mondial, faptul că ajung mult mai puţini bolnavi, procentul e infim, care au făcut vaccin, în stadii grele ale bolii”, a declarat Andreea Marin la Prima TV, potrivit Click!

„Zâna surprizelor” a amintit că și fiica ei a fost bolnavă.

„Câteva zile am stat la pat pentru că am avut simptomele unei gripe cu dureri de cap, de corp, de muşchi, temperatură, dureri de gât. În fine, am trecut şi prin asta! Am urmat tratamentul, am făcut ceea ce trebuie. M-am tratat aşa cum se cuvine, i-am păzit pe cei din jur, izolându-mă. Anterior fiica mea a fost bolnavă, precum ştiţi deja. Ce să zic, asta e perioada pe care o trecem, dar pe de altă parte e responsabilitatea noastră să facem ce ne stă în putinţă, să avem grijă şi de sănătatea noastră şi de a celor din jur. Recomand masca, să nu ne îmbulzim în locuri în care este prea multă lume… Eu am ales să fac vaccinul şi am văzut clar din această experienţă cât de mult a contat şi faptul că am făcut o formă uşoară, faţă de ceilalţi care nu aveau vaccinul făcut! Concluzia mea nu e nevoie să o îmbrăţişeze nimeni. E pur şi simplu concluzia mea!”, a adăugat Andreea Marin.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.